120 de ani de cultură și istorie vor fi celebrați la Feleacu, județul Cluj, sâmbătă, 24 mai, la evenimentul „Feleacul își cinstește strămoșii”!

Comunitatea din Feleacu, județul Cluj, se pregătește să marcheze un moment deosebit de important în istoria sa: 120 de ani de la primele activități culturale organizate în localitate de Despărțământul Cluj al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). Evenimentul intitulat „Feleacul își cinstește strămoșii” va avea loc sâmbătă, 24 mai, la Căminul Cultural din Feleacu.
Organizat de Primăria Comunei Feleacu, Asociația Inițiativa Feleacu și ASTRA – Despărțământul Cluj, evenimentul își propune să onoreze moștenirea culturală și istorică a Feleacului, aducând în prim-plan personalități și momente esențiale din trecutul localității.
Programul evenimentului:
10:00 – 10:15: Primirea oaspeților
10:15 – 10:30: Cuvinte de salut
- Pr. Prof. dr. Ioan Chirilă
- Cerc. dr. Alexandru Bud
- Prof. dr. Valentin Șerdan Orga
- CS I dr. Tudor Sălăgean
- Prof. dr. Simion Simon
12:30 – 13:30: Vizitarea expoziției etnografice
Evenimentul reînvie spiritul întâlnirii din 1905, când „domnii s-au scoborât la poporul din care au ieșit și din care s-au înălțat”, după cum relata presa vremii în ziarul „Răvașul”. Acesta descria cu emoție prima adunare culturală de la Feleac, organizată de ASTRA și Reuniunea învățătorilor greco-catolici.
Cu această ocazie, localnicii și invitații vor redescoperi contribuțiile unor personalități marcante precum Amos Francu, Elie Daianu și membrii familiei Pop Bartolomeu, în efortul lor de a păstra vie identitatea culturală românească.
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...