13 persoane, între care 7 minori, au ajuns la spital în urma unui accident produs în județul Sălaj

Accidentul s-a produs în această seară în localitatea Sălăjeni, comuna Bocşa. Un microbuz plin de persoane rula pe direcţia Sărmăşag – Zalău a fost izbit de un alt autoturism. .
“Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări au constatat că, o femeie de 36 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 1 F, prin localitatea Sălăjeni, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, la efectuarea virajului spre stânga a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus pe aceeași direcție de către un bărbat de 44 de ani, din localitatea Chechiș (comuna Bălan)”, transmite IPJ Sălaj.

În urma impactului, cei doi șoferi, precum și alte 11 persoane, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.
Printre victime se află nu mai puţin de şapte minori cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din municipiul Zalău.

Șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Conducătoarea primului autoturism nu a putut fi testată la fața locului.
Poliția continuă cercetările.
Elena Vesa
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...