2500 de vieți au fost salvate prin transplant de rinichi la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj

La Institutul din Cluj, medicii fac transplanturi de 30 de ani. Au reușit să salveze până acum 2500 de pacienți.
„Cu mare bucurie și emoție, sărbătorim astăzi un moment deosebit în istoria Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal! Azi, marcăm realizarea a 2500 de transplanturi renale, o bornă extraordinară ce marchează peste 30 de ani de devotament, inovație și îngrijire profundă.

În aceste decenii de activitate, Institutul nostru a devenit un etalon al excelenței medicale și umane. Fiecare dintre cele 2500 de intervenții reprezintă o poveste de luptă, de curaj și de speranță. Fiecare transplant înseamnă o nouă șansă la viață, o șansă pe care noi, ca echipă, ne-am asumat-o cu responsabilitate și dăruire.
Cu recunoștință profundă, transmitem mulțumiri tuturor familiilor donatorilor care au făcut acest lucru posibil. Mulțumim pacienților care ne-au încredințat viețile lor. Le suntem recunoscători familiilor lor și celor dragi care au fost alături de ei în această călătorie dificilă. Mulțumim echipei noastre medicale, cu profesionalismul, dedicarea și pasiunea lor, au făcut posibilă fiecare transplant cu succes. 2500 de vieți salvate sunt rezultatul muncii noastre comune și al colaborării strânse dintre toți cei implicați.

Astăzi sărbătorim nu doar realizările noastre, ci și speranța și promisiunea unui viitor în care fiecare persoană care are nevoie de un transplant renal să primească îngrijirea de cea mai înaltă calitate, să primească o șansă la o viață mai bună.
La mulți ani, Institutului nostru și tuturor celor care au contribuit la această minunată realizare! Privim cu speranță la construirea unui nou centru de transplant în care să continuam această activitate de excelență și să aducem sănătate în viețile celor care au nevoie de ea!”, a scris într-o postare pe Facebook Conf. Dr. Florin Elec, coordonatorul echipei de transplant “ICUTR"
Elena Vesa
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...