Radio Someș
Anunțuri publice
General

3 răniți la Satu Mare după ce o mașină a intrat într-o autospecială de Poliție aflată în misiune

·
3 răniți la Satu Mare după ce o mașină a intrat într-o autospecială de Poliție aflată în misiune
  Doi poliţişti şi un bărbat de 37 de ani au fost răniţi, azi noapte, după ce autospeciala în care se aflau, cu semnalele luminoase în funcţiune, a fost lovită de o maşină, pe o stradă din municipiul Satu Mare. “Din primele verificări, s-a constatat faptul că, pe fondul neacordării priorităţii de trecere, un conducător auto, de 23 de ani, din localitatea Boineşti, ar fi intrat în coliziune cu o autospecială de poliţie, la volanul căreia se afla un tânăr de 24 de ani, agent de poliţie în cadrul Secţiei Poliţie Rurală Tăşnad. În momentul impactului, autospeciala se deplasa către Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, în vederea depunerii unei persoane, având semnalele luminoase în funcţiune”, se arată, marţi, într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului autospecialei de poliţie, a colegului său în vârstă de 34 de ani, precum şi a persoanei transportate, un bărbat de 37 de ani. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE