3,2 CANDIDAȚI PE UN LOC LA MEDICINĂ - S-AU AFIȘAT DEJA REZULTATELE

Tinerii care vor o carieră de medic au susținut duminică, 23 iulie, examenul de admitere la UMF Cluj. Examenul a durat 3 ore si a fost unul foarte solicitant. Anul acesta, la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca au concurat 1.567 de candidaţi pentru 680 de locuri la buget şi 370 de locuri cu taxă. Cele mai căutate specializări au fost Medicina - cu 3,2 candidați pe un loc la buget și Radiologia și Imagistica - cu 3,1 candidați pe un loc bugetat.

La programele de studii Medicină, Balneo-fiziokinetoterapie și Recuperare Medicală și Tehnică Dentară, nota cea mai mare a fost 10. La programul de studiu Farmacie, cea mai mare notă a fost 9,91, la Medicină Dentară, 9,79, la Asistență Medicală Generală – 9,85, Radiologie și Imagistică – 9,55, iar la Nutriție și Dietetică 9,70. La programul de studiu Medicină, 5 candidați au fost admişi fără concurs, în calitate de olimpici cu performanţe recunoscute la concursuri naţionale şi internaţionale.

“A fost un examen dificil pentru că avem un grad de exigență crescut, din dorința de a ne selecta cei mai buni candidați. La universitatea noastră, toate întrebările sunt la prima vedere, diferit față de restul universităților medicale din țară. Această selecție riguroasă își arată roadele nu numai pe parcursul facultății, dar mai ales la sfârșitul acesteia, când absolvenții noștri au, an de an, cele mai bune rezultate la concursul național de rezidențiat”, a declarat prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Cluj.
Rezultatele finale, după contestații, se vor afișa în data de 25 iulie, iar candidații declarați admiși își vor putea confirma locul în perioada 28 iulie - 11 august.
Rezultatele la admiterea din 2023 le găsiți aici: bit.ly/admitere-2023
Elena Vesa
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...