50 de intervenții robotice realizate cu succes la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița!

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat finalizarea cu succes a 50 de intervenții chirurgicale robotice la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, marcând un pas important în modernizarea actului medical din județ.
Din totalul intervențiilor, 40 au fost operații urologice pentru tratarea patologiilor maligne ale prostatei, vezicii urinare și rinichilor, dar și a malformațiilor congenitale ale rinichiului. Alte 10 intervenții au vizat chirurgia generală, printre care tratamentul herniei hiatale și al unor afecțiuni maligne ale rectului și ficatului.
„Aceste realizări nu ar fi fost posibile fără sprijinul echipei dedicate din Anestezie și Terapie Intensivă, precum și al personalului din blocul operator, cărora le mulțumim!”, a transmis Emil Radu Moldovan.
Programul de chirurgie robotică este în plină dezvoltare, cu planuri pentru acreditarea unor noi echipe specializate în chirurgie generală, toracică și ginecologie. Investițiile în tehnologie de ultimă generație și pregătirea echipelor medicale continuă să fie o prioritate, pentru a oferi pacienților din județ servicii medicale de înaltă precizie și siguranță.

Comentarii (0)
Se incarca comentariile...