Radio Someș
Anunțuri publice
General

A fost dată în funcțiune noua rețea de apă ce deservește trei sate ale comunei Feleacu, Cluj!

·
A fost dată în funcțiune noua rețea de apă ce deservește trei sate ale comunei Feleacu, Cluj!

Extinderea conductelor edilitare în satele Gheorgheni, Sărădiș și Vâlcele s-a realizat pe o distanță cumulată de cca. 28 de km. Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Radu Rațiu, a participat miercuri, 11 iunie a.c., în prezența primarului comunei Feleacu, Gabriel Costea și a reprezentaților Companiei de Apă „Someș”, la ceremonia de finalizare și punere în funcțiune a noii rețele de alimentare cu apă din comuna Feleacu.

Investiția realizată de Compania de Apă „Someș”, operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, și finanțată din fonduri europene, a vizat extinderea conductelor de apă în satele Gheorgheni, Sărădiș și Vâlcele pe o lungime totală cumulată de 27.964 metri. „Vorbim de o nouă investiție finanțată în cadrul mega-programului de lucrări în infrastructura edilitară, în valoare totală de de peste 400 de milioane de euro, bani europeni. Peste 700 de noi familii clujene, unele proaspăt mutate în aceste localități din apropierea municipiului Cluj-Napoca, vor beneficia d avantajele unei rețele noi, respectiv de apă potabilă de cea mai bună calitate, furnizată în parametri optimi”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. Lucrările au vizat, într-o primă etapă, extinderea conductei de aducțiune, pe o lungime de 5.674 metri, înspre cele trei localități vizate de proiect, prin intermediul a două noi stații de pompare. Cea de-a două etapă a vizat demararea de lucrări de extindere propriu-zisă a conductelor de apă în satele Gheorgheni, Sărădiș și Vâlcele. În ceea ce privește localitatea Gheorgheni, rețeaua edilitară a fost extinsă pe o lungime de 9.620 metri, cu 341 de branșamente la utilizatori.
De asemenea, au mai fost construite un rezervor de apă cu o capacitate de 200 de mc și o stație de clorinare.
„Apa a ajuns la Vâlcele !
Marcăm un moment important: primele zeci de gospodării din Vâlcele sunt conectate la rețeaua de apă potabilă! Este un pas important pentru comunitatea din Vâlcele.
În zilele și săptămânile următoare, vor fi racordate si alte gospodării din zonele unde rețeaua este deja funcțională.
Pentru gospodăriile din zonele fără rețea:
  • am finalizat la începutul acestui an studiul de fezabilitate pentru extinderea rețelei,
  • în prezent, avem semnat contractul pentru etapa de proiectare,
  • după finalizarea proiectului tehnic și obținerea autorizației de execuție (estimăm în toamnă), vom demara procedura de licitație pentru execuția lucrărilor”, a declarat primarul comunei Feleacu, Gabriel Costea.
În satele Sărădiș și Vâlcele lucrările au vizat extinderea conductelor pe o lungime de 12.670 metri, cu 363 de branșamente la gospodării.
„Ne bucurăm că am finalizat în bune condiții această investiție extrem de importantă pentru clujenii din comuna Feleacu. Am reușit, iată, să implementăm un nou proiect important, în valoare totală de peste 2,6 milioane de euro, bani europeni. Fac un apel către viitorii beneficiari ai  noilor rețele de apă să încheie cât mai repede contractele de furnizare, astfel încât apa să ajungă în casele lor în cel mai scurt timp” , a declarat Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj. Investiția, în valoare totală de 13.226.065 lei, face parte dintr-un contract de lucrări derulat prin intermediul Programului de Dezvoltare Durabilă - PDD, în valoare totală de peste 80 de milioane de lei și care vizează extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în nu mai puțin de patru comune situate în Zona Metropolitană Cluj-Napoca: Apahida, Baciu, Feleacu și Florești.

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE