ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud: 7.794.000 lei bani obținuți din deșeurile reciclabile și returnați către comunitățile locale din județ în perioada 2021 – 2024!

Pentru anul 2024, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud virează, în această perioadă, către toate primăriile din județ, o sumă importantă de bani obținuți din valorificarea deșeurilor reciclabile – 1.544.000 lei.
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a trimis în 2024 la reciclare peste 2.300 de tone de deșeuri, la fel ca și în anul anterior, în condițiile în care din județul Bistrița-Năsăud, în aceași perioadă, au mai fost trimise la reciclare încă 3.000 de tone de deșeuri prin sistemul de garanție-returnare. „De la an la an colectăm selectiv tot mai bine și acesta este meritul bistrițenilor. Mulțumim cetățenilor care au înțeles importanța colectării selective a deșeurilor și s-au alăturat eforturilor noastre de a recicla deșeurile. Vom continua eforturile de a crește volumul deșeurilor reciclabile și în acest an, prin distribuirea gratuită către cetățenii județului a pubelelor albastre pentru colectarea deșeurilor reciclabile din hârtie / carton. Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat”, a declarat Cristian Niculae, Directorul Executiv în cadrul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.

Comentarii (0)
Se incarca comentariile...