Aeroportul Internațional Cluj, premiul I la nivel național pentru al treilea an consecutiv: o nouă recunoaștere a performanței!

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj obține o nouă distincție importantă la nivel național, fiind recompensat cu premiul I în cadrul Galei Topul Național al Firmelor, organizată de Camera de Comerț și Industrie a României.
Este al treilea an consecutiv în care aeroportul clujean obține această recunoaștere.
Premiul a fost acordat la categoria Întreprinderi Mari, grupa „Activități de servicii anexe transporturilor aeriene”, domeniul Servicii, în urma evaluării rezultatelor economice înregistrate în anul 2025. Distincția reprezintă o recunoaștere a activității și performanțelor economice ale aeroportului, în cadrul unei competiții naționale în care sunt analizate companii din toate sectoarele economiei românești, pe baza unor criterii riguroase. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a evidențiat importanța acestei realizări și contribuția investițiilor la dezvoltarea aeroportului. „Ne bucură faptul că investițiile și eforturile susținute pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Cluj sunt confirmate astăzi printr-o nouă distincție obținută la nivel național. Această realizare onorează județul Cluj și demonstrează că performanța, viziunea și investițiile pe termen lung transformă Aeroportul Internațional Cluj într-un reper de excelență la nivel național”, a declarat Alin Tișe. La rândul său, directorul general al aeroportului, David Ciceo, a precizat că premiul confirmă poziția instituției ca model de bune practici și încurajează continuarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare. Printre investițiile avute în vedere se numără extinderea Terminalului de Sosiri, prelungirea pistei de decolare și aterizare, precum și modernizarea facilităților aeroportuare, obiective menite să crească capacitatea operațională și să îmbunătățească serviciile oferite pasagerilor. Aeroportul Internațional Cluj este premiat de Camera de Comerț și Industrie a României încă din anul 2007. De-a lungul timpului, instituția a obținut mai multe clasări importante, inclusiv locul I în anii 2015, 2016, 2018, 2020, 2021, 2024 și 2025. Performanța aeroportului este evidențiată și de traficul de pasageri. Anul 2025 a adus un record istoric, cu peste 3,58 milioane de pasageri, Aeroportul Internațional Cluj fiind primul aeroport regional din România care a depășit pragul de trei milioane de pasageri într-un singur an calendaristic. Noua distincție consolidează palmaresul aeroportului clujean și confirmă importanța acestuia pentru conectivitatea aeriană și dezvoltarea economică a întregii regiuni a Transilvaniei.Comentarii (0)
Se încarcă comentariile…