Bihor: Profesorii sunt pregătiți de pompierii bihoreni pe linia acordării primului ajutor

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor pregătesc personalul didactic pentru acordarea primului ajutor. Acțiunile au debutat miercuri și se întind pe mai multe zile.
În cursul zilei de miercuri, 21 februarie 2024, pompierii militari bihoreni au desfășurat o sesiune de pregătire a personalului didactic în domeniul acordării primului ajutor. Activitatea va continua și în perioada următoare., potrivit unui comunicat.
„Între orele 09.00 – 11.00, pompierii militari din cadrul Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență (C.F.P.D.A.M.U.) al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au desfășurat activități de instruire, teoretice și practice, a cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” din Oradea.
În cadrul sesiunii de pregătire, căpitan Tomșe Călin și plutonier adjutant Borz Darius, formatori în cadrul C.F.P.D.A.M.U., i-au familiarizat pe profesori cu noțiunile de bază în acordarea primului ajutor, explicându-le teoretic și exemplificându-le practic, modul în care se realizează dezobstrucția căilor aeriene și suportul vital de bază, ambele atât la atât adulți, cât și la copii.
Cele aproximativ 35 de cadre didactice prezente au exersat, sub îndrumarea pompierilor formatori, metoda Heimlich, poziția laterală de siguranță și modul de efectuare a manevrelor de resuscitare.”, transmite Ofițerul Informare și Relații Publice al instituției Locotenent-colonel CAMELIA ROŞCA.
Carmen IANCU
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...









