Căianu Mic: Moș Nicolae a adus bucurie și zâmbete pentru 500 de copilași

Administrația comunei Căianu Mic păstrează tradiția darurilor de Moș Nicolae. În acest an, cei mici s-au bucurat de aproximativ 500 de daruri.
„Moș Nicolae a adus bucurie și zâmbete pentru 500 de copilași! Începând de la cei mai mici de grădiniță și până la cei mai mari de clasa a VIII-a, toți preșcolarii de la Grădinițele cu program normal din Căianu Mic, Căianu Mare și Dobric, precum și elevii Școlii Gimnaziale Dobric și ai Liceului Tehnologic “Ion Căian Românul” Căianu Mic, au primit cadouri din partea Moșului!
Chiar dacă ne aflăm într-o perioadă mai grea la nivel național și nu numai, mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat și în acest an să aducem bucurie pe chipurile copilașilor!
Mulțumesc colegilor mei din cadrul Primăriei pentru ajutorul acordat Moșului în pregătirea cadourilor, Consiliului Local Căianu Mic pentru susținerea acestei inițiative și conducerii unităților de învățământ! Dragi copii, vă îmbrățișez cu mult drag și vă doresc numai bine tuturor!”, a transmis primarul Paul Știr.
De altfel, administrația publică locală din Căianu Mic a acordat o atenție deosebită condițiilor pe care micuții le au în sălile de clasă în care își desfășoară activitate. S-a investit în modernizarea claselor, dar și în dotarea acestora cu mobilier ori sisteme informatice pentru videoproiectarea lecțiilor.
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...