Radio Someș
Anunțuri publice
General

Cel puțin 9 incendii de vegetație în care focul a scăpat de sub control în câteva ore în județul Cluj

·
Cel puțin 9 incendii de vegetație în care focul a scăpat de sub control în câteva ore în județul Cluj

Ziua de sâmbătă, 30 martie 2024, a adus din nou numeroase intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată. Până la această oră, pompierii clujeni au desfășurat 9 misiuni de acest fel, în localități precum Florești, Mărișel, Jucu, Plopi sau Beliș.

“O situație de amploare s-a înregistrat în comuna Mărișel, unde arderea necontrolată de vegetație uscată a afectat o suprafață de aproximativ 30 de hectare. Prin eforturi susținute și ajutați de către localnici, pompierii au reușit să protejeze pădurea de flăcări. Chiar și la această oră, echipajul de la Garda de Intervenție Gilău se află în teren, cu scopul de a lichida ultimele focare.”, transmite ISU Cluj.

Pompierii de la Garda de Intervenție Băișoara au finalizat în urmă cu puține momente intervenția din localitatea Plopi. În acest caz, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 10 hectare. Pompierii au avut de parcurs un drum greu accesibil, de piatră. Misiunea a durat mai bine de trei ore.

Elena Vesa

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE