Radio Someș
Anunțuri publice
General

Cetățenii comunei Mica din județul Cluj pot face documentele pentru racordarea gospodăriilor la rețeaua de apă

·
Cetățenii comunei Mica din județul Cluj pot face documentele pentru racordarea gospodăriilor la rețeaua de apă

Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă în Comuna Mica. Investiția a fost efectuată prin compania de Apă Someș S.A,  operator regional de apă aflat sub autoritatea forului administrativ județean. Cetățenii urmează să facă demersurile necesare pentru branșarea propriu-zisă. În acest scop, vor elabora documentația tehnică aprobată de Compania de Apă.

„Odată cu branșarea la rețeaua de apă a celor aproape 140 de gospodării, întraga comună Mica este racordată la apă. Acest nou pas înainte ne apropie tot mai mult de ambițiosul obiectiv ca, până în 2026, toți clujenii să beneficieze de apă potabilă în sistem centralizat. Atât banii Consiliului Județean Cluj cât și fondurile europene nerambursabile contribuie direct și semnificativ la creșterea calității vieții locuitorilor din zonele urbană și rurală, deopotrivă. ”, a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

S-au investit peste 2 milioane de lei

Potrivit informațiilor publicate de CJ CLuj, valoarea lucrărilor a fost de 2.210.315 lei. Finanțatorul este Fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare – I.I.D.” al Companiei de Apă „Someș”, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate de acesta operatorului de apă pentru derularea de noi investiții.

Operațiunile au constat în:
  • extinderea rețelei de apă pe o lungime totală de 11,85 km. Aceasta a acoperit satele: Mănăstirea, Mica, Dâmbu Mare și Sânmărghita.
  • înființarea rețelei de apă din satul Valea Luncii
  • racordarea la apă a gospodăriilor din vecinătatea DJ 161D, de la Mănăstirea, la Nireș

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE