Radio Someș
Anunțuri publice
General

Cluj-Napoca - Ungheni: punți trainice între România și Republica Moldova prin relații de suflet între orașe!

·
Cluj-Napoca - Ungheni: punți trainice între România și Republica Moldova prin relații de suflet între orașe!

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a primit vineri, 23 mai, vizita unei delegații oficiale din Moldova, la primăria Cluj-Napoca, condusă de domnul Vitalie Vrabie, primar al municipiului Ungheni. De asemenea, la întâlnire a participat dna Nina Moldovan, Consul Onorific al Republicii Moldova la Cluj-Napoca.

Cluj-Napoca și Ungheni sunt orașe înfrățite de curând, din 2016 și sunt expresia vie a unei prietenii autentice între comunități de pe cele două maluri ale Prutului.
„Întâlnirea de la Cluj reflectă legătura profundă dintre România și Republica Moldova, o relație de sânge, limbă, istorie și aspirații comune.
 Colaborările noastre se concretizează în proiecte din multe domenii, de la educație și tineret la cultură, inovare si tranzitia verde, social. Un exemplu care ține de dimensiunea verde sunt investițiile pentru reabilitarea Parcului Central din orașul înfrățit, care a fost redenumit Micul Cluj în onoarea comunității noastre.
Sprijinim în continuare, cu toată convingerea, parcursul european al Republicii Moldova! Doar prin colaborare, solidaritate și încredere reciprocă putem construi o Europă a comunităților unite, un spațiu al democrației și libertății”, a declarat primarul Emil Boc.
Această vizită are loc în contextul organizării la Cluj-Napoca a Summitului pentru Neutralitate Climatică, unde au participat partenerii din Moldova, dar și a Zilelor Clujului 2025.
Din delegația municipiului Ungheni fac parte:
  • Dl Vitalie Vrabie, primar al municipiului Ungheni
  • Dna Radmila Popovici, poetă, textieră, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și din România
  • Dna Silvia Zagoreanu, interpretă de muzică populară și romanțe, textieră, directoarea Palatului de Cultură din Municipiul Ungheni
  • Dna Valeria Marcu, artist muzical
  • Dna Liliana Tîncu, coordonatoare locală în Ungheni în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”.

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE