Radio Someș
Anunțuri publice
General

Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, vine în România! – Va merge la Cluj și la Satu Mare

·
Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, vine în România! – Va merge la Cluj și la Satu Mare

Comisia Europeană anunță că Adina Vălean va veni în România în perioada 21-22 martie într-o vizită oficială. Aceasta va discuta, între altele, despre coridoarele solidarității și soluțiile de facilitare a traficului la frontiera Uniunii Europene cu Ucraina, inclusiv prin investiții în infrastructură.

Comisarul European pentru transporturi va veni la Cluj-Napoca, dar și în județul Satu Mare. Aici va vizita trei puncte de trecere a frontierei dintre România și Ucraina. Vămile Halmeu și Petea sunt intens folosite în ultimul timp de camionagiii ucraineni pentru a ajunge înapoi în Ucraina. Totul se întâmplă după ce transportatorii și fermierii polonezi le-au blocat traficul la granița polono-ucraineană. Cu câteva săptămâni în urmă, la Halmeu, șoferii aveau de așteptat cu zilele pentru formalitățile vamale. Acum, timpul de așteptare s-a redus la circa șase-șapte ore.

"Joi, 21 martie, doamna comisar Adina Vălean se va afla în Cluj Napoca, unde va deschide Cluj Innovation Days (CID), cu tema "Inovații digitale pentru un viitor sustenabil și sigur”. Ulterior, înaltul oficial va susține un briefing de presă on the record împreună cu domnul Emil Boc, primarul municipiului Cluj, la hotelul Radisson Blu.

Vineri, 22 martie, doamna comisar Adina Vălean se va afla în județul Satu Mare, unde va vizita punctele de  trecere a frontierei de la Tarna Mare, Halmeu și Petea, alături de autoritățile din zonă. La Halmeu, comisara Vălean va face declarații de presă și va răspunde întrebărilor jurnaliștilor.", se arată într-un comunicat al Reprezentanței în România a Comisiei Europene.

Elena Vesa

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE