Consiliul Județean Cluj a declanșat procedura de expropriere pentru modernizarea drumului județean DJ 103K Căpușu Mare – Râșca – Beliș!

Consiliul Județean Cluj, întrunit miercuri, 19 noiembrie, în ședință extraordinară, a aprobat proiectul de hotărâre privind amplasamentul și declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată necesare modernizării drumului județean DJ 103K Căpușu Mare – Râșca – Beliș.
Ședința a fost condusă de vicepreședintele CJ Cluj, Radu Rațiu, care a precizat că proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii județeni.
Declarația vicepreședintelui Radu Rațiu.
„Am apreciat implicarea și susținerea colegilor mei, care au votat în unanimitate acest proiect extrem de important pentru dezvoltarea județului. În următoarea perioadă vom declanșa procedura de expropriere pentru proprietățile identificate în teren. Îndemn proprietarii acestora să verifice la sediul primăriilor lista imobilelor și a sumelor acordate drept despăgubire, astfel încât, în termen de 20 de zile, să depună documentația pentru a le putea fi virate sumele în cont.
Această investiție finanțată din fonduri europene va aduce îmbunătățiri de substanță infrastructurii județene de transport, cu importante beneficii directe și indirecte pe partea de mobilitate. Concret, DJ 103K va facilita un acces mult mai facil spre zona turistică Beliș-Fântânele și spre toată acea parte de Apuseni”.
Proiect major finanțat din fonduri europene.
Investiția de modernizare a DJ 103K face parte din proiectul amplu „Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene DJ 170B și DJ 103K”, finanțat din fonduri europene atrase de Consiliul Județean Cluj.
Modernizarea presupune lucrări complete asupra structurii rutiere – de la fundație până la stratul de uzură – pe următoarele tronsoane:
-
DJ 170B Topa Mică – Așchileul Mic – 5,847 km
-
DJ 103K Căpușu Mare – Râșca – Beliș – 28,655 km
Dotări moderne pentru infrastructura județeană.
Proiectul include și o serie de îmbunătățiri complementare importante:
-
parcări auto
-
stații de autobuz
-
trotuare
-
iluminat public pe stâlpi cu panouri fotovoltaice
-
șanțuri și rigole betonate
-
poduri și podețe noi
-
accese la proprietăți și drumuri laterale
-
ecoducte pentru animale
-
ziduri de sprijin din gabioane
-
parapeți de siguranță, marcaje și indicatoare rutiere
Prin modernizarea DJ 103K, autoritățile estimează o îmbunătățire majoră a mobilității în zonă, facilitând accesul spre aria turistică Beliș–Fântânele și spre întregul areal din Apuseni.





Comentarii (0)
Se incarca comentariile...