Radio Someș
Anunțuri publice
General

Consiliul Județean Cluj alocă suplimentar peste 18 milioane de lei pentru instituții sanitare și culturale clujene!

·
Consiliul Județean Cluj alocă suplimentar peste 18 milioane de lei pentru instituții sanitare și culturale clujene!

Consiliul Județean Cluj, reunit în ședință ordinară joi, 30 octombrie 2025, a aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general propriu al județului Cluj, prin care au fost alocate suplimentar peste 18 milioane de lei instituțiilor sanitare și culturale aflate în subordinea forului administrativ județean.

Decizia a fost luată la propunerea președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, inițiatorul proiectului de hotărâre.

„Sumele importante alocate de noi vor contribui la derularea, în cele mai bune condiții, a activității instituțiilor subordonate și a proiectelor de investiții gestionate de acestea”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Fonduri pentru sistemul sanitar clujean.

În urma rectificării bugetare, mai multe instituții medicale din județ beneficiază de fonduri suplimentare, menite să susțină investiții și programe esențiale pentru sănătatea publică.

  • Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj i-a fost suplimentat bugetul cu 6.823.300 lei, sumă destinată derulării mai multor proiecte, printre care și Programul național de prevenire, supraveghere și control al infecției HIV/SIDA.

  • Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa a primit o alocare de 83.000 lei, pentru implementarea unui proiect de producție și stocare a energiei electrice din sursă solară, care va acoperi o parte din consumul propriu al unității medicale.

Prin aceste investiții, Consiliul Județean Cluj contribuie direct la îmbunătățirea infrastructurii medicale, la creșterea eficienței energetice a spitalelor și la dezvoltarea unui sistem sanitar mai modern și mai sustenabil.

Sprijin pentru cultură și instituțiile de spectacole.

Pe lângă domeniul sanitar, administrația județeană a alocat fonduri suplimentare și pentru instituțiile culturale clujene.

  • Muzeul Etnografic al Transilvaniei a primit 243.510 lei, sumă destinată implementării unui proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile, prin programul Erasmus+, ce vizează schimburi de bune practici și dezvoltarea competențelor profesionale în domeniul patrimoniului cultural.

  • Totodată, din sumele provenite din impozitul pe venit repartizat bugetelor locale, Consiliul Județean Cluj a alocat 11.092.000 lei pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole aflate în subordinea sa:

    • Filarmonica de Stat „Transilvania” Cluj,

    • Teatrul de Păpuși „Puck” Cluj.

Aceste fonduri vor permite derularea în condiții optime a activităților culturale și artistice, contribuind la consolidarea statutului Clujului ca pol cultural de referință la nivel național.

Consiliul Județean Cluj, sprijin constant pentru sănătate și cultură.

Prin această rectificare bugetară, Consiliul Județean Cluj demonstrează, încă o dată, angajamentul ferm pentru susținerea domeniilor vitale ale comunității – sănătatea și cultura. Fondurile suplimentare vor permite continuarea și finalizarea unor investiții importante, derularea de proiecte cu finanțare externă și îmbunătățirea calității serviciilor oferite clujenilor.

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE