CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ INVESTEȘTE 17,2 MILIOANE DE LEI DIN PNRR ÎN DEZVOLTAREA SISTEMELOR INFORMATICE A PATRU SPITALE

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a iniţiat patru proiecte de hotărâri care vizează digitalizarea unor unităţi sanitare din subordinea forului administrativ judeţean. De aceste investiţii vor beneficia Spitalul de Recuperare, Spitalul de Pneumoftiziologie 'Leon Daniello', Spitalul de Boli Infecţioase şi Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa. Valoarea totală cumulată a investiţiilor este de 17.280.938 de lei, fără TVA, finanţarea urmând a fi asigurată integral din fonduri europene. Proiectele vor fi depuse spre finanţare prin PNRR - Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.


Prin finanțarea acestora se urmăreşte demararea unui proces de digitalizare în vederea dezvoltării unor noi module informatice care să deservească activitatea celor patru instituţii medicale, prin achiziţionarea şi instalarea echipamentelor hardware, migrarea de date către noi sisteme şi infrastructuri, dezvoltate de aplicaţii informatice aferente, şi instruirea personalului la nivelul spitalelor.

“Trecem încet, dar sigur, spre o nouă etapă de dezvoltare administrativă. După Ghişeul Unic, cu componentele sale, începem digitalizarea entităţilor subordonate forului administrativ judeţean. Spitalele noastre intră într-un nou proces de modernizare, acestea fiind componenta de bază în serviciile oferite clujenilor”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.
Elena Vesa
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...