Consiliul Județean Cluj se implică activ în realizarea Drumului Expres Cluj-Dej!

Miercuri, 6 august, la sediul Consiliului Județean Cluj a avut loc o consultare publică esențială privind realizarea 🛣 Drumului Expres Cluj-Dej. Întâlnirea a fost organizată la solicitarea C.N.A.I.R. și a avut ca scop prezentarea variantelor propuse de traseu și implicarea comunităților locale în procesul decizional.
La eveniment au participat:
-
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu
-
Arhitectul Șef al județului
Proiectanții drumului
Primarii U.A.T.-urilor vizate de proiect
Scopul întâlnirii: identificarea constrângerilor juridice și urbanistice, corelarea traseului cu obiectivele locale de investiții și asigurarea unei conectivități optime pentru toate localitățile de pe traseu.
Declarația vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu:
„A fost o întâlnire foarte productivă, în care s-a discutat aplicat și argumentat pe marginea celor două variante de traseu propuse pentru viitorul drum expres. Consultarea publică a fost necesară și din perspectiva identificării posibilelor constrângeri juridice și urbanistice de pe aliniamentele traseelor prezentate, respectiv pentru corelarea proiectului cu obiectivele de investiții publice și private din fiecare comună. De asemenea, am solicitat realizarea de noduri rutiere și conexiuni cu fiecare localitate de pe traseu, sau cel puțin din 10 în 10 km. Tocmai din aceste considerente de ordin tehnic, începând chiar de săptămâna viitoare, proiectanții vor avea întâlniri cu specialiștii din fiecare UAT, astfel încât varianta finală rezultată să fie una benefică și unanim acceptată de comunitățile locale vizate. În orice caz, traseul final al drumului expres va trebui avizat de Comisia Tehnică de Urbanism a Consiliului Județean, care va ține obligatoriu cont de doleanțele primăriilor. Sunt convins că acest drum de mare viteză va respecta viziunea comunităților traversate, el urmând să aducă imense beneficii economice și de mobilitate regiunii de nord-est a județului Cluj și chiar a întregii Transilvanii”
Etape următoare:
-
Întâlniri tehnice ale proiectanților cu autoritățile locale
-
Realizarea unei Analize Cost-Beneficiu detaliate pentru fiecare variantă de traseu
-
Alegerea variantei optime, pe baza acestei analize
-
Elaborarea Studiului de Fezabilitate
Traseul final al drumului expres va fi aprobat de Comisia Tehnică de Urbanism a Consiliului Județean Cluj, care va ține cont de propunerile și nevoile primarilor și comunităților locale.
Impact așteptat:
Noul drum de mare viteză va aduce beneficii economice și de mobilitate semnificative pentru nord-estul județului Cluj și pentru întreaga regiune a Transilvaniei.









Comentarii (0)
Se incarca comentariile...