Deputatul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu: Îngrijirile paliative, o urgență națională

Potrivit datelor oficiale, aproximativ 90 la sută dintre pacienții care decedează din cauza cancerului și a altor afecțiuni au nevoie de îngrijiri paliative în ultimul an de viață. În România sistemul de îngrijiri paliative este aproape inexistent. Dezvoltarea acestuia reprezintă o urgență, consideră deputatul și chirurgul Patriciu Achimaș Cadariu.

Îngrijirile paliative sunt destinate pacienților care se confruntă cu afecțiuni incurabile, având scopul de a îmbunătăți calitatea vieții acestora.

Profesorul Achimaș spune că, în prezent, majoritatea pacienților nu beneficiază de suportul necesar, ceea ce duce la suferință inutilă și la o calitate a vieții scăzută.
Achimaș propune crearea de centre de îngrijiri paliative înafara spitalelor
Soluția avansată de chirurgul Institutului Oncologic din Cluj este crearea de centre de îngrijiri paliative cu personal specializat, separate de spitale.
„Discutăm și în raport cu Planul Național de Control și Combatere a Cancerului. Parțial, acest plan vine și cu soluții. Dar una este să ai o lege și alta este să fie transpusă în practică. Așteptăm încă acest lucru, cum așteptăm și alte legi importante, cum ar fi legea diabetului și altele care nu au fost implementate. E nevoie să asigurăm un final demn pentru astfel de pacienți, lipsit cât se poate de simptome neplăcute. Durerea este doar unul dintre acestea”, a declarat profesorul Achimaș, cel care a coordonat științific Planul Național de Control și Combatere a Cancerului.

Chirurgul IOCN a subliniat necesitatea unei reforme a sistemului de sănătate din România care ar avea ca efect și crearea de centre de îngrijiri paliative.
„Atunci când știm că o mare parte din spitale nu produc sănătate și consumă niște bugete inutil, poate ar trebui să regândim însăși funcționarea acestora, adică să convertim o parte dintre ele în centre de paliație de care este mare, mare nevoie și acest lucru este bine să se facă cât mai aproape de casa pacientului”, a subliniat Patriciu Achimaș Cadariu.
În altă ordine de idei, deputatul Patriciu Achimaș Cadariu a vorbit și despre scandalul izbucnit la secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Pantelimon din București. El crede că acest caz a adus în centrul atenției problemele etice și lipsa unor protocoale clare în sistemul medical românesc care să ghideze acțiunile medicilor de la ATI.
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...