Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj dă startul deplasărilor cu stația mobilă, în anul 2025!

O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa luni, 14 aprilie 2025, începând cu ora 9:30, în localitatea Ploscoș, județul Cluj, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor și fotografiei pentru întocmirea cărților de identitate.
Cetățenii de pe raza comunei care se regăsesc în situația de schimbare a adresei de domiciliu din cauza:
- modificării nomenclatorului stradal, precum și
- persoanele care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile,
- tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum și
- persoanele aflate în alte situații care impun eliberarea unui nou act de identitate și
- cei care solicită viză de reședință sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărții de identitate la sediul Primăriei comunei Ploscoș.
Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărții de identitate, respectiv de preluare a imaginilor, cererilor și documentelor necesare, funcționarii Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj beneficiază de sprijinul angajaților din cadrul Primăriei Ploscoș, precum și de colaborarea organelor locale de poliție.
Amintim, în acest context, faptul că Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj a derulat în anul 2024 11 activități de deplasare cu stația mobilă în județ, la solicitarea primăriilor clujene.
Printre beneficiarii acestor acțiuni s-au numărat locuitorii comunelor Pălatca, Cămărașu, Viișoara, Gilău, Mociu, Căianu, Călărași și Ceanu Mare, fiind deservite 1 090 de persoane.

Comentarii (0)
Se incarca comentariile...