Două parcuri ştiinţifice cu specializare inteligentă vor fi construite în orașele bihorene Aleşd şi Beiuş - Consiliul Judeţean a anunţat azi constructorul

Lucrările de infrastructură pentru cele două parcuri științifice vor fi costa peste 40 de milioane de lei. Acestea vor construite cu finanțare din fonduri europene.

“Parcurile Ştiinţifice cu Specializare Inteligentă Aleşd, Beiuş, Marghita şi Ştei sunt o reţea de parcuri industriale pe care Consiliul Judeţean Bihor le dezvoltă în afara Municipiului Oradea. Acestea sunt gândite pentru ca oamenii care locuiesc în aceste zone să aibă locuri de muncă cât mai aproape de casele lor şi să nu mai fie nevoiţi să facă naveta”, a precizat preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Constructorul celor două parcuri a fost desemnat în urma evaluării tehnice şi financiare a ofertelor depuse. Compania care s-a clasat pe locul I în ambele loturi este SC Dumexim SRL.
“Pentru cele două parcuri au fost depuse, în total, 12 oferte (7 oferte pentru Aleşd şi 5 pentru Beiuş). Dacă nu vor fi contestaţii, cele două contracte se vor semna în 25 martie”, se menţionează în comunicatul CJ Bihor.
Valoarea ofertei câştigătoare pentru proiectarea şi execuţia proiectului 'Înfiinţare parc de specializare inteligentă Aleşd' este de 13.609.082,34 lei, inclusiv TVA. Durata contractului este 8 luni (2 luni pentru proiectare şi 6 luni pentru execuţie).
Elena Vesa
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...