Două surori din Maramureș, ambele însărcinate, în comă la spital după ce s-au intoxicat cu o substanță pentru deparazitarea animalelor – Alți patru membri ai familiei sunt monitorizați de medici

Cele două tinere însărcinate, una de 17 ani, iar cealaltă de 22 de ani, sunt din comuna Groşii Ţibleşului. Ele s-au intoxicat cu substanţe de deparazitare în urma unei acţiuni de dezinsecţie a locuinţei.
“Echipajul CBRN din cadrul ISU Maramureş intervine alături de pompierii din Târgu Lăpuş şi echipajele medicale TIM şi EPA SMURD în localitatea Groşii Tibleşului, unde două persoane de sex feminin, însărcinate s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor din gospodărie. Ambele persoane sunt inconştiente şi intubate şi sunt transportate în acest moment la UPU Baia Mare. Celelalte 4 persoane aflate în aceeaşi locuinţă vor fi transportate de către pompieri şi echipajul medical la CPU Târgu Lăpuş pentru monitorizare. (...) La locul intervenţiei se află şi echipaje din cadrul SAJ Maramureş', a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi.

Reprezentanții IPJ Maramureş au precizat că cele două tinere însărcinate s-ar fi intoxicat după ce partenerul uneia dintre ele ar fi efectuat o dezinsecţie.
“O persoană a sesizat 112, cu privire la faptul că o tânără însărcinată acuză dureri şi se află în stare de inconştienţă. Personalul medical s-a deplasat în localitatea Groşii Ţibleşului, unde au fost identificate două tinere, ambele însărcinate, în stare gravă de sănătate. La faţa locului a fost dirijat şi un echipaj al poliţiei care, din primele verificări efectuate a constatat faptul că un bărbat, concubinul uneia dintre tinere, ar fi efectuat o dezinsecţie. Cele două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale', a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteş.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Elena Vesa
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...