Europarlamentarul Daniel Buda susține ferm echitatea pentru fermierii români și europeni: Amendament crucial adoptat pentru plăți directe egale în UE!

Miercuri, 3 septembrie, a fost un moment important pentru agricultura românească și europeană, iar europarlamentarul Daniel Buda a jucat un rol esențial în promovarea drepturilor fermierilor din Europa de Est.
În pregătirea sesiunii plenare din septembrie a Parlamentului European, când se va vota viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) post-2027, Daniel Buda a reușit să adune peste 72 de semnături necesare pentru introducerea unui amendament esențial privind echitatea plăților directe pentru agricultori.
În discursul său, europarlamentarul Daniel Buda, care de asemenea este vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură în cadrul Parlamentului European, a subliniat cu tărie:
„Toți fermierii europeni trebuie să beneficieze de tratament egal și de plăți directe echitabile, indiferent dacă își desfășoară activitatea în Est sau în Vest”.
Acest amendament propune ca plățile directe oferite fermierilor să fie uniforme în toate statele membre, astfel încât agricultorii să aibă șanse egale pe piața unică europeană.
„Pentru ca acest amendament să fie înscris pe ordinea de zi a plenului, a fost necesar să adunăm 72 de semnături. Astăzi, am depășit acest prag – o dovadă clară că lupta pentru convergențan externă a plăților este susținută de o largă majoritate”, a mai adăugat europarlamentarul român.
Daniel Buda a mulțumit colegilor europarlamentari din toate statele membre pentru solidaritate, precum și domnului Dan Motreanu și tuturor europarlamentarilor români, indiferent de apartenența politică, pentru susținerea acestui demers vital pentru agricultura din România și Europa de Est.
Următorul pas este votul în plenul Parlamentului European, programat săptămâna viitoare la Strasbourg, moment decisiv care poate marca o schimbare importantă pentru viitorul agriculturii europene.
Prin această inițiativă, Daniel Buda reafirmă angajamentul său ferm pentru sprijinirea fermierilor români, contribuind la crearea unor condiții echitabile și favorabile dezvoltării rurale în România și în întreaga Uniune Europeană.
Mesajul complet al europarlamentarului Daniel Buda:
„Amendament pentru fermierii români în Parlamentul European.Astăzi a fost o zi decisivă a semnăturilor în Parlamentul European. În sesiunea plenară din luna septembrie va fi supusă la vot viitoarea Politică Agricolă Comună post-2027, un moment de cotitură pentru viitorul agriculturii europene.Am afirmat cu tărie că, începând cu anul 2027, toți fermierii europeni trebuie să beneficieze de tratament egal și de plăți directe echitabile, indiferent dacă își desfășoară activitatea în Est sau în Vest. Prin urmare cer cu fermitate ca plățile directe oferite fermierilor din estul și vestul Europei să fie egale, astfel încât toți să beneficieze de șanse corecte pe piața unică!Pentru ca acest amendament să fie înscris pe ordinea de zi a plenului, a fost necesar să adunăm 72 de semnături. Astăzi, am depășit acest prag – o dovadă clară că lupta pentru convergențan externă a plăților este susținută de o largă majoritate.Le mulțumesc colegilor din toate statele membre pentru solidaritate, îi mulțumesc domnului Dan Motreanu pentru colaborarea constantă în domeniul agriculturii, precum și tuturor europarlamentarilor români – fie că sunt colegi din Partidul Naţional Liberal, fie din alte partide – care au înțeles importanța acestui demers și l-au sprijinit fără rezerve.Interesul național rămâne mai presus de orice, iar astăzi am demonstrat încă o dată că, atunci când vine vorba de drepturile fermierilor nu există culoare politică sau granițe interne. Prin acest pas decisiv, agricultorii din România și din întreaga Europă de Est se apropie de obiectivul esențial: plăți directe egale pentru aceeași muncă, indiferent de locul unde este desfășurată în Uniunea EuropeanăUrmează votul săptămâna viitoare în plenul de la Strasbourg!”

Comentarii (0)
Se incarca comentariile...