Exoscheleți și roboți pentru susținerea pacienților în mers și redobândirea echilibrului achiziționate pentru Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca

Consiliul Județean Cluj a încheiat contractele pentru achiziționarea a 27 de noi aparaturi și echipamente medicale de ultimă generație. Acestea au o valoare de peste 10 milioane de lei.
Aparatura a fost achiziționată în cadrul proiectului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, câștigat și implementat de forul administrativ județean și care vizează dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.

Printre dotările de care va beneficia unitatea sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj se numără un ecograf 4D, un sistem robotizat pentru mers, un sistem robotizat pentru susținerea pacienților în mers și redobândirea echilibrului, un sistem pentru realitate virtuală și tele-recuperarea deficiențelor neuromotorii și musculoscheletale, precum și șase electrocardiografe cu 12 canale.

„Această investiție din fonduri europene este foarte importantă din perspectiva beneficiilor pe care noile dotări le vor aduce pacienților Ambulatoriului Spitalului nostru de Recuperare. Acestea vor facilita procesul de diagnosticare și tratare, contribuind esențial la îmbunătățirea stării de sănătate a numeroși pacienți.”, a declarant Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În cadrul aceluiași program au mai fost achiziționate un sistem robotic pentru reeducarea mâinii, cotului și umărului, un sistem robotizat mobil pentru recuperarea mersului, un aparat de terapie nanopulse, un sistem pentru recuperarea membrelor superioare prin stimulare vizuală intensă și un aparat de terapie shockwave focalizat.
Elena Vesa
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...