Festivalul Palanețului revine anul acesta în Căianu, județul Cluj, duminică, 1 iunie!

Pe 1 iunie 2025, comuna Căianu, județul Cluj, devine capitala tradițiilor și a gusturilor autentice, odată cu desfășurarea Festivalului Palanețului – Ediția 2, un eveniment dedicat unuia dintre cele mai îndrăgite preparate locale: palanețul.
Evenimentul începe la ora 13:00, pe Str. Teilului nr. 67, și este organizat de Primăria și Consiliul Local Căianu, alături de Asociația Trandafirul de Căian, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Consiliul Județean Cluj și GAL Câmpia Transilvaniei. Grigore Sâmboan va fi gazda acestei sărbători a gustului și folclorului, care aduce pe scenă artiști consacrați precum:- Nicolae Turcu și Grupul Flori din Apuseni,
- Felix Călan,
- Iosif Rusu,
- David Crișan și Ansamblul Miorița,
- Claudiu Ciotleus,
- talente locale și ansambluri de tineri interpreți precum Ionuț Fodor, Natalia Ghirișan, Delia și Adelina Hășmășan, Diana Budălăcean, Lorena Șuteu, Ailin Coroian Onacă, Ansamblul Trandafirul de Căian, Ansamblul Vaida-Cămăraș
Ziua Copilului – sărbătorită cu bucurie
În cadrul festivalului va fi marcată și Ziua Copilului, cu activități speciale dedicate celor mici: tobogane, tombolă, vată de zahăr, înghețată, dulciuri, jucării și clătite – totul într-o atmosferă de veselie și sărbătoare. Festivalul nu este doar o sărbătoare a palanețului, ci și o punte între generații, tradiții și comunitate. Organizatorii invită toți iubitorii de folclor, gastronomie și cultură locală să participe la acest eveniment de suflet, unde gustul copilăriei se întâlnește cu farmecul autentic al satului românesc. Intrarea este liberă.Comentarii (0)
Se incarca comentariile...