Radio Someș
Anunțuri publice
General

ÎL CUNOȘTI? UN “TROTINETIST” ESTE CĂUTAT DE POLIȚIE DUPĂ CE A LOVIT UN TÂNĂR AFLAT PE TRECEREA DE PIETONI

·
ÎL CUNOȘTI? UN “TROTINETIST” ESTE CĂUTAT DE POLIȚIE DUPĂ CE A LOVIT UN TÂNĂR AFLAT PE TRECEREA DE PIETONI

Accidentul s-a produs în 18 octombrie, în jurul orei 18.45, pe strada Splaiul Independenței, din municipiul Cluj-Napoca. Un tânăr de 22 de ani, ce traversa strada pe trecerea de pietoni a fost lovit în plin de o persoană care circula pe o trotinetă.

Victima a mers la Poliție pentru a sesiza evenimentul.

“După producerea accidentului, persoana care se afla pe trotinetă, deși ar fi constatat prin propriile simțuri faptul că a rezultat vătămarea unei persoane, a părăsit locul fără încuviințarea organelor în drept”, transmite IPJ Cluj.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Persoanele care pot furniza informaţii cu privire la identitatea persoanei care se deplasa pe trotinetă,  sunt rugate să sesizeze Poliția municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier sau să apeleze numărul unic de urgență 112!.

Elena Vesa

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE