Inteligența artificială, testată în mediul educațional românesc!

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale.
Scopul proiectului este optimizarea activității profesorilor și îmbunătățirea procesului de învățare pentru elevi și studenți.
Prima unitate-pilot va fi selectată de minister, iar Microsoft România va realiza implementarea proiectului.
„Inteligența Artificială este o dezvoltare tehnologică care, în sine, nu este bună sau rea, dar care poate deveni astfel, în funcție de cum o utilizăm. Pentru a o putea utiliza bine, în avantajul sistemului educațional, vom pilota un astfel de demers, iar apoi, în funcție de rezultate, vom extinde procesul”, a declarat Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării.
Ce trebuie să știm?
- AI este un instrument pentru profesori și elevi, nu un înlocuitor al profesorului.
- Digitalizarea educației este deja în curs, iar noile planuri-cadru includ discipline de tehnologie și inteligență artificială.
- Proiecte similare sunt deja în desfășurare în alte țări, cum ar fi Estonia. România nu trebuie să rămână în urmă!

Comentarii (0)
Se incarca comentariile...