Investiție majoră în infrastructura comunei Sânpaul, județul Cluj: contract de peste 1,45 milioane de euro pentru asfaltarea drumurilor!

Comuna Sânpaul din județul Cluj face un pas important spre modernizarea infrastructurii rutiere. În prezența secretarului de stat Marin Țole, reprezentant al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost semnat recent contractul de finanțare pentru obiectivul „Asfaltări drumuri de interes local în localitățile Sânpaul și Șardu”.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 1,45 milioane de euro, ceea ce plasează acest proiect în topul celor mai consistente finanțări atrase de administrația locală până în prezent. Proiectul vizează îmbunătățirea rețelei de drumuri locale, facilitarea accesului cetățenilor și creșterea calității vieții în cele două localități componente.
„Semnarea acestui contract reprezintă un moment de referință pentru comuna noastră. Ne bucurăm de sprijinul Ministerului Dezvoltării și suntem hotărâți să ducem la bun sfârșit acest proiect cu impact major pentru comunitate”, a declarat primarul comunei.
Următoarea etapă în cadrul implementării proiectului o constituie atribuirea lucrărilor prin licitație publică, urmând ca, ulterior, să înceapă execuția propriu-zisă a lucrărilor de asfaltare.

Comentarii (0)
Se incarca comentariile...