Investiție majoră în Șimleu Silvaniei, Sălaj. Strada Simion Bărnuțiu intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană: pistă de biciclete, iluminat modern și trotuare noi!

Orașul Șimleu Silvaniei face un pas important spre modernizarea infrastructurii urbane prin transformarea străzii Simion Bărnuțiu într-un element-cheie al Coridorului de mobilitate urbană. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 și vizează o reconfigurare completă a zonei.
Lucrările includ:
-
Refacerea structurii rutiere
-
Realizarea unui sistem de colectare a apelor pluviale
-
Amenajarea unei piste de biciclete
Montarea unui sistem modern de iluminat public
Trotuare pietonale noi și semnalizare rutieră actualizată
Valoarea totală a proiectului este de 96.457.211,83 lei, din care:
-
75.313.255,23 lei reprezintă fonduri nerambursabile din FEDR
-
11.518.497,83 lei provin din bugetul național
Această investiție va contribui la o mobilitate urbană eficientă, sigură și durabilă, aducând beneficii directe locuitorilor orașului Șimleu Silvaniei și celor care tranzitează zona.


Comentarii (0)
Se incarca comentariile...