Investiții în energie verde în Gârdani, Maramureș: Parcul pentru centrala fotovoltaică din comună prinde contur!

Comuna Gârdani, Maramureș, face pași importanți spre dezvoltarea durabilă prin implementarea unui proiect de energie regenerabilă. În această perioadă, în localitate au început lucrările pentru construirea unui parc destinat centralei fotovoltaice cu o putere instalată de 0,15048 MWp.
Primăria Gârdani, prin implicarea administrației locale, a obținut finanțarea necesară pentru acest proiect, în valoare totală de 1.564.394,80 lei, contract semnat la începutul anului 2025, în prezența ministrului Sebastian Burduja. Lucrările se desfășoară conform calendarului stabilit, iar parcul fotovoltaic începe să se contureze pe terenul destinat.
Energia electrică produsă de această centrală va fi folosită pentru alimentarea stației de reîncărcare pentru mașini electrice din comună, dar și pentru asigurarea necesarului de energie electrică al principalelor instituții publice și obiective sociale din Gârdani. Primăria își propune astfel să acopere consumul propriu în proporție de 100% din producția locală de energie regenerabilă, generând astfel economii semnificative la bugetul local.
„INVESTIȚII. Parcul pentru centrala fotovoltaică din comuna Gârdani prinde conturComuna Gârdani va deține în curând o centrală fotovoltaică cu o putere instalată de 0,15048 MWp. Lucrările au demarat deja, iar parcul pentru centrala fotovoltaică prinde contur”, se arată pe pagina primăriei Gârdani.Nelu Dragoș, primarul comunei Gârdani a declarat:
„La sfârșitul lunii ianuarie 2025, m-am deplasat la București, unde am semnat, în prezența ministrului Sebastian Burduja, contractul de finanțare pentru acest proiect, în valoare totală de 1.564.394,80 lei. După cum vedeți, lucrările au demarat și sunt în grafic. Așa cum am mai precizat, energia produsă va fi utilizată în scopul alimentării cu energie electrică regenerabilă a stației de reîncărcare pentru mașini electrice, dar va alimenta și principalele obiective sociale și instituțiile publice de pe raza UAT Gârdani. Practic, ne dorim să acoperim consumul propriu în proporție de 100% din producția de energie din surse regenerabile, ceea ce va duce la economii semnificative la nivelul bugetului local”.
Prin această investiție, Primăria Gârdani marchează un pas important spre sustenabilitate și eficiență energetică, susținând atât mediul, cât și comunitatea locală.

Comentarii (0)
Se incarca comentariile...