Radio Someș
Anunțuri publice
General

Județul Cluj atrage investiții verzi de peste 109 milioane de lei prin programele Administrației Fondului pentru Mediu!

·
Județul Cluj atrage investiții verzi de peste 109 milioane de lei prin programele Administrației Fondului pentru Mediu!

La sediul Instituției Prefectului – Județul Cluj a avut loc o întâlnire de lucru între prefectul județului, doamna Maria Forna, și domnul Adrian Corbu, vicepreședintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Dialogul a vizat analiza oportunităților de finanțare destinate Unităților Administrativ-Teritoriale (UAT) din județ și prezentarea proiectelor aflate deja în implementare, sprijinite de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin intermediul AFM.

50 de contracte, peste 109 milioane lei pentru dezvoltarea durabilă a Clujului
În județul Cluj sunt în derulare, la acest moment, 50 de contracte de finanțare, cu o valoare cumulată de peste 109 milioane de lei. Aceste investiții sunt dedicate modernizării și ecologizării infrastructurii locale, cu impact direct asupra calității vieții locuitorilor.

Direcții majore de investiție:
  • extinderea infrastructurii pentru vehicule electrice (stații de reîncărcare),

  • creșterea eficienței energetice a clădirilor publice,

  • modernizarea iluminatului public,

  • introducerea unui transport școlar mai ecologic,

  • dezvoltarea pistelor pentru biciclete.

  • 1. Infrastructură pentru vehicule electrice în localități

    Prin programul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, sunt în implementare 19 contracte, în valoare totală de 13.881.098,3 lei, în următoarele localități: Săndulești, Baciu, Mociu, Florești, Gherla, Recea-Cristur, Gilău, Bonțida, Rîșca, Palatca, Săcuieu, Vad, Mihai Viteazu, Băișoara, Câțcău, Viișoara, Geaca, Ciucea și Consiliul Județean Cluj.

    2. Stații de reîncărcare în municipii

    În municipiul Cluj-Napoca este în implementare 1 contract pentru finanțare, în valoare de 592.980,94 lei.

    3. Creșterea eficienței energetice în clădirile publice

    În cadrul acestui program se desfășoară 16 contracte, însumând 44.649.751,64 lei, în localitățile Izvorul Crișului, Mihai Viteazu, Panticeu, Rîșca, Tritenii de Jos, Cămărașu, Turda, Frata, Moldovenești, Feleacu, Gilău, Cășeiu și Florești.

    4. Modernizarea iluminatului public – Program 2021

    Sunt în derulare 3 contracte, cu o valoare totală de 4.691.957,12 lei, în comunele Căianu, Florești și Baciu.

    5. Modernizarea iluminatului public – Program 2022

    Se implementează 6 contracte, în valoare de 11.999.281,4 lei, în localitățile Băișoara, Apahida, Câmpia Turzii, Valea Ierii, Mihai Viteazu și Cornești.

    6. Modernizarea iluminatului public – Program 2022-2023

    În cadrul acestei etape sunt finanțate 3 contracte, însumând 4.510.782,14 lei, în comunele Baciu, Florești și Gărbău.

    7. Transport școlar ecologic

    Consiliul Județean Cluj derulează un proiect în valoare de 25.000.000 lei, pentru achiziționarea de microbuze școlare electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat, destinate transportului elevilor în condiții moderne și prietenoase cu mediul.

    8. Piste pentru biciclete

    În comuna Săcuieu se află în implementare un contract de 3.700.000 lei, pentru realizarea de piste de biciclete, menite să încurajeze mobilitatea alternativă.

    Declarația doamnei prefect a județului Cluj, Maria Forna:

    Județul Cluj continuă să fie un exemplu de bună practică în atragerea fondurilor destinate tranziției verzi și modernizării comunităților locale. Prin programele Administrației Fondului pentru Mediu, peste 109 milioane de lei sunt deja în implementare, contribuind la reducerea emisiilor, creșterea eficienței energetice și protejarea mediului. Prin efortul comun al autorităților locale, al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și al AFM, reușim să aducem investiții verzi în toate colțurile județului, fie că vorbim de zona urbană sau rurală. Instituția Prefectului rămâne un partener activ în susținerea acestor inițiative, care sporesc calitatea vieții clujenilor”, a declarat doamna Maria Forna.

    Prin aceste proiecte, județul Cluj își consolidează poziția de lider în implementarea investițiilor sustenabile, asigurând tranziția către o dezvoltare durabilă și o infrastructură modernă, adaptată cerințelor unei economii verzi.

    Categorii

    Comentarii (0)

    Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

    Se incarca comentariile...

    RS
    LIVE
    Radio Someș LIVE