Radio Someș
Anunțuri publice
General

LOCURI DE CAZARE ÎN CĂMINE CU 25 DE LEI PE NOAPTE PE PERIOADA ADMITERII LA UBB

·
LOCURI DE CAZARE ÎN CĂMINE CU 25 DE LEI PE NOAPTE PE PERIOADA ADMITERII LA UBB

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) pune la dispoziţia candidaţilor la statutul de student peste 400 de locuri de cazare pe perioada admiterii în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu.

Locurile de cazare vor fi disponibile pentru întreaga perioadă a admiterii şi sunt destinate candidaţilor care locuiesc la o distanţă de peste 20 de kilometri de Cluj-Napoca.

Camerele au câte 5 paturi, iar locurile vor putea fi ocupate la un tarif de cazare de 25 lei/pat/noapte, în baza unei cereri transmise Serviciului Social al Universităţii.

Doritorii de cazare în cămin pe perioada admiterii trebuie să trimită o cerere și o copie a cărţii de identitate la adresa social@ubbcluj.ro cu cel puțin 2 zile înainte de data solicitată pentru cazare, iar plata va putea fi efectuată la casieria Căminului 5 (str. B. P. Hașdeu nr. 45).

Perioada de admitere pentru anul universitar 2023-2024 este cuprinsă între 10 și 27 iulie 2023. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile pentru fiecare dintre cele 22 de facultăți ale UBB.

Elena Vesa

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE