Lucrări finalizate la timp, străzi refăcute complet: Primăria municipiului Baia Mare, Maramureș, setează un nou standard în infrastructură urbană!

În Baia Mare, Maramureș, se conturează o nouă normalitate: șantiere deschise și finalizate în termen, lucrări executate profesionist și străzi refăcute complet. Este standardul de lucru asumat și impus ferm de Primăria Municipiului Baia Mare, sub conducerea primarului Ioan Doru Dăncuș.
„În mare parte, toate aceste refaceri sunt și vor fi suportate financiar de către constructori. Acolo unde va fi nevoie, însă, vom completa cu sume de la bugetul local pentru a ne asigura că băimărenii beneficiază de lucrări de calitate. Nu mă bazez doar pe buna credință atunci când vine vorba de oraș, așadar atât eu cât și colegii mei monitorizăm îndeaproape modul în care se desfășoară fiecare astfel de intervenție”, a declarat edilul.
Lucrări în teren, verificate personal de primar.
Ieri, primarul Ioan Doru Dăncuș a vizitat mai multe șantiere alături de citymanagerul Horia Buhan, pentru a se asigura că lucrările avansează conform angajamentelor asumate. Printre zonele verificate s-au numărat:
- Străzile Rapsodiei, Pășunii și Păltinișului – în plin proces de reabilitare.
- Strada Rozelor – unde au început lucrările de refacere a carosabilului.
- Podul provizoriu peste râul Săsar – lucrările la structura de rezistență sunt aproape finalizate, iar montarea podului urmează în scurt timp.
- Trecerea la nivel cu calea ferată Baia Mare – Satu Mare – intră în reabilitare pentru fluidizarea traficului.
- Creșa Mică din zona Melodiei – investiție importantă, aflată în grafic, care va fi predată comunității curând.
- Șantierul de pe strada Victoriei – lucrările se desfășoară în ritm susținut, iar primul strat de asfalt este deja aplicat pe tronsoanele unde rețelele au fost coborâte în subteran. Termenul asumat pentru finalizare: 15 august.
Constructorii răspund, orașul avansează.
Primăria Baia Mare a stabilit clar că refacerile infrastructurii vor fi, în mare parte, suportate financiar de constructori. În cazuri excepționale, administrația locală intervine cu fonduri proprii pentru a garanta standardele de calitate.
Investiții în lanț pentru un oraș modernizat.
Proiectele în desfășurare sunt doar o parte din planul extins al administrației locale pentru reabilitarea infrastructurii din Baia Mare. Zeci de șantiere sunt active, iar altele urmează să fie lansate în perioada următoare.
Mesajul transmis de primarul Ioan Doru Dăncuș este clar:
„Acestea sunt doar câteva dintre investițiile pe care le derulăm în Baia Mare. Avem multe șantiere deschise în oraș. Sunt și mai multe cele pe care urmează să le demarăm. Știu că tot acest deranj nu e ușor de suportat, dar vă asigur că fiecare pas pe care îl facem este pentru un oraș mai dezvoltat, mai bine pus la punct, mai aproape de normalitatea pe care voi, dragi băimăreni, o meritați!”


















































Comentarii (0)
Se incarca comentariile...