Radio Someș
Anunțuri publice
General

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, clarifică: Lacul Vidraru nu ascunde aur, ci siguranță și energie pentru România!

·
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, clarifică: Lacul Vidraru nu ascunde aur, ci siguranță și energie pentru România!

În ultimele zile, social media a fost plină de speculații: unii susțin că lacul Vidraru ar fi golit pentru a scoate aur sau că sub ape s-ar ascunde sate „dispărute”. Nimic mai fals!

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a explicat că golirea lacului este controlată și absolut necesară:

„Lacul Vidraru este golit pentru prima dată după aproape 60 de ani, pentru lucrări de întreținere și modernizare care îi vor asigura funcționarea pentru încă 40 de ani. Totul este legal, avizat și absolut necesar pentru siguranța viitoare a barajului.”

Contractul de retehnologizare, coordonat sub supravegherea ministrului, are o valoare de peste 188 milioane de euro. Procesul a început pe 1 august 2025 și se va încheia în primăvara anului viitor, iar capacitatea normală a lacului va fi reîntregită în toamna anului viitor.

Zidurile care apar acum nu sunt „ruine misterioase”, ci vechile locuințe și construcții tehnice folosite la ridicarea barajului în anii ’60.

Ministrul Bogdan Ivan subliniază:

„Aurul pe care îl scoatem noi de aici nu se măsoară deci în kilograme, ci în siguranță, independență energetică și mândria de a păstra vie o lucrare monumentală ridicată prin efortul și priceperea românilor.”

Vidraru rămâne astfel o moștenire românească și o parte vitală din sistemul energetic național. Bogdan Ivan îndeamnă la calm și la renunțarea la teoriile conspirației: realitatea este clară și responsabilă, iar lacul continuă să servească România, așa cum a făcut-o timp de șase decenii.

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE