Municipiul Baia Mare, Maramureș, găzduiește etapa regională a competiției internaționale de robotică educațională First Lego League!

Primăria Municipiului Baia Mare, Maramureș, sub conducerea primarului Ioan Doru Dăncuș, continuă să sprijine tinerii talentați și inițiativele educaționale inovative, prin promovarea educației STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) în rândul elevilor băimăreni.
Primarul Ioan Doru Dăncuș a subliniat importanța acestui demers:
„Nu ducem lipsă de minți luminate în Baia Mare și în România. În special în rândul tinerilor noștri care au înțeles foarte bine cum funcționează lumea astăzi și că inovația este cea care dictează mersul lucrurilor. Așadar nu e vorba doar de un ideal, ci de o responsabilitate să îi sprijinim pe acești tineri, prin toate metodele pe care le avem la dispoziție, să continue pe drumul ales.”
În acest context, pe 7 februarie, Baia Mare va găzdui pentru al doilea an consecutiv etapa regională a competiției internaționale de robotică educațională „First Lego League”. Această competiție se desfășoară la nivel global și reunește anual mii de tineri din întreaga lume, promovând cunoștințele în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii. La nivel mondial, anul trecut, competiția a reunit aproximativ 679.000 de participanți din peste 110 țări.
Primăria Baia Mare colaborează cu Asociația Clubul Informaticii Economice CyberKnowledge Club și cadrele didactice universitare de la Academia de Studii Economice din București și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, instituții responsabile de organizarea etapei regionale în România.
Primarul Doru Dăncuș a subliniat:
„Mulțumesc Asociației Clubul Informaticii Economice CyberKnowledge Club, cadrelor didactice universitare de la Academia de Studii Economice din București și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, responsabile de organizare în România, pentru privilegiul de a găzdui din nou una dintre etapele regionale ale competiției aici, în orașul nostru, precum și pentru ocazia de a pune încă o dată numele municipiului Baia Mare pe harta Europei.”
Se estimează participarea a peste 200 de echipe la nivel național, iar primarul și echipa Primăriei își doresc să crească implicarea elevilor băimăreni, pentru a demonstra potențialul local.
„Le urez succes și le transmit susținerea mea tuturor elevilor băimăreni și nu numai care vor fi prezenți pe 7 februarie la Centrul Universitar Nord din Baia Mare – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, precum și tuturor părinților și cadrelor didactice care le sunt alături, îi sprijină și îndrumă”, a declarat primarul Ioan Doru Dăncuș.
Prin astfel de inițiative, Primăria Baia Mare își reafirmă angajamentul de a sprijini inovația, educația de calitate și viitorul tinerilor din municipiu, punând accent pe competențele STEM, esențiale pentru provocările secolului XXI.
Mesajul complet transmis de primarul Doru Dăncuș:
„Nu ducem lipsă de minți luminate în Baia Mare și în România. În special în rândul tinerilor noștri care au înțeles foarte bine cum funcționează lumea astăzi și că inovația este cea care dictează mersul lucrurilor. Așadar nu e vorba doar de un ideal, ci de o responsabilitate să îi sprijinim pe acești tineri, prin toate metodele pe care le avem la dispoziție, să continue pe drumul ales. Pe 7 februarie găzduim în Baia Mare, pentru al doilea an la rând, etapa regională a unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de robotică educațională, ”First Lego League”. O competiție internațională dedicată promovării educației STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) în rândul tinerilor, care anul trecut a reunit la nivel global aproximativ 679.000 de participanți din peste 110 țări. Mulțumesc Asociației Clubul Informaticii Economice CyberKnowledge Club, cadrelor didactice universitare de la Academia de Studii Economice din București și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, responsabile de organizare în România, pentru privilegiul de a găzdui din nou una dintre etapele regionale ale competiției aici, în orașul nostru, precum și pentru ocazia de a pune încă o dată numele municipiului Baia Mare pe harta Europei. Se estimează nu mai puțin de 200 de echipe participante în acest an, la nivel național. Dar eu mi-aș dori să ridicăm acest număr și să o facem prin participarea a cât mai mulți elevi băimăreni, pentru că avem cu cine și avem pentru ce! Le urez succes și le transmit susținerea mea tuturor elevilor băimăreni și nu numai care vor fi prezenți pe 7 februarie la Centrul Universitar Nord din Baia Mare – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, precum și tuturor părinților și cadrelor didactice care le sunt alături, îi sprijină și îndrumă.”
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...