Radio Someș
Anunțuri publice
General

Nea Mărin, primele declarații după ce Daniela Crudu a anunțat că e însărcinată Citeşte întreaga ştire: Nea Mărin, primele declarații după ce Daniela Crudu a anunțat că e însărcinată

·
Nea Mărin, primele declarații după ce Daniela Crudu a anunțat că e însărcinată Citeşte întreaga ştire: Nea Mărin, primele declarații după ce Daniela Crudu a anunțat că e însărcinată

Nea Mărin a avut o primă reacție după ce s-a aflat că Daniela Crudu e însărcinată. Cei doi au participat împreună la multe emisiuni de televiziune, dansatorul și coregraful o cunoaște bine pe vedetă, i-a transmis numai urări de bine.

„Să fie sănătoasă și mă bucur tare mult pentru ea că și-a găsit liniștea, mă bucur când aud așa ceva, astfel de vești. Am avut de-a face cu toate fetele astea din showbiz. Când ajung în pragul căsătoriei toate devin serioase, femei de casă, mă bucur că și ea a ajuns în stadiul acesta”, a declarat nea Mărin pentru Ego.ro.

Întrebat dacă va fi nașul copilului Danielei Crudu, el nu crede că vedeta îi va face această propunere. „Să vedem, nu cred că eu sunt cel mai potrivit să îi nășesc copilul, eu sunt cu lumea mea, ea este cu a ei”.

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE