Radio Someș
Anunțuri publice
General

Peste 15 tone de deșeuri fără documente legale au fost descoperite de polițiștii de frontieră de la Borș

·
Peste 15 tone de deșeuri fără documente legale au fost descoperite de polițiștii de frontieră de la Borș

Șoferul tirului oprit pentru control de către poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II era român. El a declarat că transportă haine second-hand. Acestea veneau din Olanda și urmau să ajungă la o firmă din România.


Având suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Protecţiei Consumatorului Bihor.

“În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 15.160 kg de deşeuri pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport”, au declarat reprezentanții ITPF Oradea.

Elena Vesa

Categorii

Comentarii (0)

Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

Se incarca comentariile...

RS
LIVE
Radio Someș LIVE