PLOAIE DE STELE LA NOAPTE VIZIBILĂ ÎN TOATĂ ROMÂNIA

Spectacolul astronomic, numit și curentul de meteori al Perseidelor va putea fi admirat şi de pe teritoriul României, în noaptea de 12 spre 13 august când se va produce un maxim de activitate.

Aceste stele căzătoare sunt niște meteori care apar în constelația Perseus având cea mai mare activitate între 9 și 13 august. În această perioadă puteți vedea pe cerul nopții o multitudine de linii luminoase, care corespund așa-numitelor averse de meteoriți. Ca să îi puteți vedea cerul rebuie să fie senin și să vă aflați în zone mai îndepărtate de orașe și de sursele de lumină artificială. La noapte se vor putea observa 100 de meteori într-o oră, potrivit NASA. Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa.

Perseidele apar în fiecare an în jurul aceleiași perioade și sunt unele dintre cele mai vizibile și mai spectaculoase evenimente astronomice.
Acestea sunt cunoscute și sub denumirea de „Lacrimile lui Sfântul Laurențiu” în tradiția populară, datorită de data de 10 august, ziua în care este sărbătorit Sfântul Laurențiu în calendarul creștin.
Perseidele sunt cauzate de intrarea Pământului în calea particulelor mici de praf și deșeuri lăsate în urmă de cometa Swift-Tuttle.
Elena Vesa
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...