Radio Someș
Anunțuri publice
General

Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, la aniversarea a 35 de ani de la înființarea Parohiei Gheorgheni, comuna Feleacu, Protopopiatul Cluj I!

·
Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, la aniversarea a 35 de ani de la înființarea Parohiei Gheorgheni, comuna Feleacu, Protopopiatul Cluj I!

În Duminica a 24-a după Rusalii, a Învierii fiicei lui Iair, 9 noiembrie 2025, comunitatea din satul Gheorgheni, comuna Feleacu, Protopopiatul Cluj I, județul Cluj, a trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuite de aniversarea a 35 de ani de la înființarea Parohiei cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfânta Treime”.

Cu acest prilej, credincioșii au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a oficiat Sfânta Liturghie arhierească pe un podium special amenajat în curtea bisericii, înconjurat de un ales sobor de clerici.

Slujire arhierească și cuvânt de învățătură despre nădejde.
Din soborul slujitor au făcut parte:
  • pr. Dan Hognogi, protopopul de Cluj I,

  • pr. Iustin Tira, fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Clujului,

  • pr. Dan-Alexandru Horvat, parohul comunității,

  • arhid. Dan Văscu, directorul Radio Renașterea,
    precum și foștii slujitori ai parohiei din anul 1990 și alți preoți invitați.

  • Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Theotokos”, dirijat de Silviu Bălan, iar la momentul împărtășirii credincioșilor (chinonic) a cântat Raluca Drule, tânără interpretă de muzică populară.

    După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre nădejdea mai presus de orice nădejde, arătând că mântuirea omului nu se sprijină doar pe puterea și faptele sale, ci mai ales pe dragostea și lucrarea lui Dumnezeu:

    „Vorbind despre nădejdea cea mai presus de orice nădejde, Mântuitorul ne arată că mântuirea nu stă doar în puterea omului, ci mai ales în lucrarea lui Dumnezeu. Așa cum i-a spus Sfântului Siluan Athonitul: «Ține mintea ta în iad, dar nu deznădăjdui». Chiar și dacă te simți că ești în iad, nu deznădăjdui, pentru că Dumnezeu te poate mântui și din iad. Aceasta este nădejdea pe care trebuie să o purtăm: nu pentru că avem motive omenești să nădăjduim, ci pentru că avem credința că puterea lui Dumnezeu poate ridica pe oricine.”

    Totodată, ierarhul a subliniat că vindecarea sufletului este mai importantă decât cea trupească:

    „Oamenii din Evanghelia de astăzi s-au încrezut doar în rațiunea lor și au spus: a murit, ce mai poate face Iisus? Dar credința merge dincolo de rațiune. Este atât de importantă credința, pentru că mai importantă decât tămăduirea trupească este mântuirea sufletului. Așa cum i-a spus Mântuitorul femeii cu scurgere de sânge: «Credința ta te-a mântuit». Iar sufletul se tămăduiește prin credință și nădejdea pe care Dumnezeu o sădește în inimile noastre prin dragostea Sa nemărginită.”

    Recunoștință și comuniune.

    La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii parohiei, trecuți la cele veșnice.

    În semn de recunoștință pentru binecuvântarea și slujirea arhierească, preotul paroh Dan-Alexandru Horvat i-a oferit Preasfinției Sale un pergament bizantin reprezentându-l pe Sfântul Arhanghel Mihail și o mapă realizată la Academia de Arte Bizantine din Cluj-Napoca.

    Sărbătoarea s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie și comuniune, la care au participat numeroși credincioși, precum și oficialități locale, în frunte cu primarul comunei Feleacu, Victor-Gabriel Costea, care s-au alăturat rugăciunii și mulțumirii pentru toate binefacerile revărsate asupra parohiei de-a lungul celor 35 de ani.

    Zilele hramului, rugăciune, cultură și educație.

    Cu prilejul aniversării a 35 de ani de existență, parohia a organizat, în perioada 7–9 noiembrie 2025, o serie de manifestări religioase, culturale și educaționale, reunite sub genericul „Zilele Hramului Parohiei Gheorgheni”.

    Programul a debutat vineri, 7 noiembrie, cu Vecernia Mare cu Litie, la care copiii parohiei s-au implicat activ prin rugăciune și cântare.

    Sâmbătă, 8 noiembrie, de praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie, la care răspunsurile au fost oferite de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin”, dirijat de lector univ. dr. Sorin Albu. După-amiază a avut loc un vernisaj de fotografii vechi din viața satului și a bisericii, urmat de activități catehetice și ateliere practice pentru copii, prin care aceștia au confecționat metanii și au descoperit istoria parohiei și a înaintașilor lor.

    Scurt istoric al parohiei.

    Biserica cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfânta Treime” din satul Gheorgheni a fost ridicată între 1986–1989, pe fundația vechii biserici, și târnosită la 10 septembrie 1989 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Iustinian Chira, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

    Din decembrie 2018, parohia este păstorită de pr. Dan-Alexandru Horvat, care a inițiat, începând cu 2021, lucrări ample de consolidare, renovare și înfrumusețare a lăcașului de cult. Acestea au inclus:

    • subzidiri succesive și montarea unui sistem de drenaj,

    • consolidarea pereților și refacerea acoperișului,

    • schimbarea tâmplăriei din lemn de stejar,

    • instalarea unui sistem modern de încălzire prin pardoseală și a unei instalații electrice noi,

    • montarea unui sistem audio-video pentru transmisiuni în direct,

    • zidirea unui iconostas din cărămidă plină, cu icoane în mozaic,

    • restaurarea icoanelor istorice din patrimoniul parohiei.

    La 13 iunie 2022, în a doua zi de Rusalii, biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, primind cu acest prilej al doilea hram – „Sfânta Treime”.

    O comunitate vie și credincioasă.

    Prin rugăciune, comuniune și dăruire, Parohia Gheorgheni continuă să fie o comunitate vie, în care credința și tradiția se împletesc cu dragostea față de Biserică și față de semeni. Aniversarea celor 35 de ani de existență a reprezentat un moment de recunoștință, unitate și reînnoire spirituală pentru toți credincioșii acestei parohii.

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni

    Ar putea fi o imagine cu Bazilica National Shrine of the Immaculate Conception şi text

    Ar putea fi o imagine cu Bazilica National Shrine of the Immaculate Conception şi text

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu Bazilica National Shrine of the Immaculate Conception

    Ar putea fi o imagine cu text

    Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

    Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

    Ar putea fi o imagine cu Bazilica National Shrine of the Immaculate Conception şi text

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, barbă şi persoane studiind

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, barbă şi mulţime

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni

    Ar putea fi o imagine cu Bazilica National Shrine of the Immaculate Conception şi text

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni

    Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text

    Ar putea fi o imagine cu copil, copac şi mulţime

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text

    Ar putea fi o imagine cu text

    Ar putea fi o imagine cu copil

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni

    Ar putea fi o imagine cu text

    Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text

    Ar putea fi o imagine cu copil mic

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi nuntă

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text

    Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi copac

    Ar putea fi o imagine cu Bazilica National Shrine of the Immaculate Conception şi text

    Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

    Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

    Categorii

    Comentarii (0)

    Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

    Se incarca comentariile...

    RS
    LIVE
    Radio Someș LIVE