Primăria Baia Mare, Maramureș, intensifică acțiunile de deszăpezire: intervenții accelerate pe străzile secundare și în toate zonele publice ale municipiului!

Primăria Municipiului Baia Mare, Maramureș, continuă, în ritm susținut, acțiunile de deszăpezire și degajare a zăpezii de pe întreaga rază a orașului, profitând de faptul că ninsoarea s-a oprit temporar.
Obiectivul principal al administrației locale este readucerea cât mai rapidă a unui număr cât mai mare de zone la condiții optime de circulație, atât pentru traficul rutier, cât și pentru cel pietonal.
După ce, în prima etapă, arterele principale de circulație au fost aduse la un nivel care să permită desfășurarea traficului fără dificultăți majore, Primăria Baia Mare a solicitat operatorului de deszăpezire, încă din cursul zilei de ieri, să își concentreze eforturile pe străzile și străduțele secundare din toate cartierele municipiului. Prioritate au sectoarele unde accesul este îngreunat, cu precădere în zonele Ferneziu – Firiza, acolo unde condițiile meteo și configurația terenului creează dificultăți suplimentare.
În paralel, la solicitarea administrației locale, se desfășoară acțiuni de degajare și transport al mormanelor de zăpadă acumulate în intersecții, în apropierea trecerilor de pietoni și a semafoarelor, astfel încât vizibilitatea și siguranța rutieră să fie asigurate în condiții optime.
Un efort substanțial este depus și pentru curățarea zonelor publice aflate în administrarea Primăriei Baia Mare, respectiv parcările publice, aleile din parcuri, piețele publice și agroalimentare, locurile de joacă, precum și alte spații urbane intens circulate. Prin intermediul Serviciului Public Ambient Urban, municipalitatea a mobilizat utilaje specializate și peste 100 de muncitori, care intervin manual pentru îndepărtarea zăpezii, în special în zonele unde accesul utilajelor este limitat.
Totodată, Primăria Baia Mare a acordat o atenție deosebită stațiilor de autobuz, pentru a asigura condiții de siguranță și accesibilitate pentru utilizatorii transportului public.
În această acțiune au fost implicați și reprezentanții Poliției Locale, care sprijină intervențiile și monitorizează respectarea regulilor în zonele cu trafic intens.
Municipalitatea subliniază faptul că perioada cea mai dificilă a episodului de iarnă a fost depășită, iar datele centralizate oferă o imagine clară a amplorii intervențiilor. De la începutul anului și până în prezent, pe străzile din Baia Mare au fost utilizate peste 1.300 de tone de sare și mai mult de 75.000 de litri de clorură de magneziu, ca parte a măsurilor de combatere a poleiului și menținere a circulației în condiții de siguranță.
Primăria Baia Mare asigură cetățenii că intervențiile vor continua zi și noapte, cu utilaje și personal, atât timp cât situația o va impune, iar modul de desfășurare a acțiunilor este monitorizat atent de conducerea administrației locale, pentru a garanta eficiența și corectitudinea lucrărilor.
În final, administrația publică locală mulțumește băimărenilor pentru răbdare, înțelegere și spirit civic, reafirmând angajamentul Primăriei Baia Mare de a gestiona situațiile generate de condițiile meteo dificile cu responsabilitate, transparență și în interesul comunității.
Mesajul transmis de primarul Ioan Doru Dăncuș:
„Profităm de faptul că ninsoarea s-a oprit pentru moment și continuăm acțiunea de deszăpezire în ritm accelerat, pe toată raza municipiului Baia Mare, astfel încât să aducem cât mai multe zone, cât mai repede, în stare optimă de circulație.I-am cerut operatorului de deszăpezire încă de ieri, imediat ce ne-am asigurat că se circulă fără dificultăți pe arterele principale, să își concentreze eforturile pe străzile și străduțele secundare din toate cartierele orașului. Evident, cu prioritate acolo unde accesul este îngreunat, și mă refer aici în special la anumite zone din Ferneziu – Firiza. În paralel, se intervine pentru degajarea și transportul mormanelor de zăpadă care s-au adunat în intersecții, la trecerile pentru pietoni și semafoare.În ceea ce privește parcările publice, aleile din parcuri, piețele publice, piețele agroalimentare, locurile de joacă și alte zone arondate colegilor mei de la Serviciul Public Ambient Urban, avem atât utilaje cât și peste 100 de muncitori care intervin manual pentru degajarea zăpezii. Tot de ieri ne-am concentrat și pe curățarea stațiilor de autobuz, acțiune în care i-am angrenat și pe colegii de la Poliția Locală.Ce a fost mai greu a trecut. Ca să aveți o imagine mai clară a iernii din ultimele zile și a rezultatului codurilor de avertizare meteorologice de viscol și ninsori, de la începutul anului și până azi inclusiv s-au utilizat peste 1.300 de tone de sare și mai bine de 75.000 de litri de clorură de magneziu pe străzile din Baia Mare. Și vom continua să intervenim zi și noapte cu utilaje și muncitori, atât cât va fi nevoie.Mulțumesc încă o dată tuturor celor care au înțeles situația și au dat dovadă de răbdare și spirit civic. Vă asigur că atât eu cât și colegii mei monitorizăm atent modul în care se intervine în continuare, în așa fel încât totul să se desfășoare cât mai corect și eficient.”












Comentarii (0)
Se incarca comentariile...