Primăria Baia Mare, Maramureș, modernizează rețeaua de apă și canalizare. Primarul Ioan Doru Dăncuș: „Știu că înseamnă disconfort dar să nu credeți că cineva face aceste lucrări doar ca să se afle în treabă. Le facem pentru că este nevoie de ele!”

Primăria Municipiului Baia Mare, Maramureș, prin vocea primarului Ioan Doru Dăncuș, transmite un mesaj ferm legat de lucrările ample de modernizare a rețelei de apă și apă uzată din oraș.
Edilul a răspuns criticilor legate de disconfortul creat de șantiere, explicând că intervențiile sunt vitale pentru infrastructura orașului:
„Am auzit foarte multe voci, foarte mulți specialiști, care sunt nemulțumiți de lucrările care se fac pe partea rețelei de apă și apă uzată. Vreau să vă arăt ce înseamnă o rețea învechită, colmatată. Aceste conducte, daca noi nu le-am schimba acum, prin acest program de modernizare a rețelei de apă și apă uzată, în orice moment ar putea să crape, în orice moment am putea să rămânem fără apă, fără canalizare, cu avarii majore, să nu le putem înlocui, interveni la ele, așa cum ar trebui să o facem într-un termen relativ scurt și să continuăm într-o problemă de aceasta care să persiste la nivelul municipiului”, a declarat primarul Ioan Doru Dăncuș.
Primăria Baia Mare subliniază că modernizarea rețelelor de apă și canalizare este un proiect esențial pentru dezvoltarea orașului și pentru confortul cetățenilor pe termen lung.
Conductele vechi de zeci de ani sunt înlocuite printr-un program amplu de investiții, menit să prevină situații critice și să asigure o infrastructură sigură și funcțională pentru băimăreni.
„Știu că înseamnă disconfort dar să nu credeți că cineva face aceste lucrări doar ca să se afle în treabă. Le facem pentru că este nevoie de ele, altfel am rămâne cu aceste rețele învechite de zeci de ani și nu o să le mai putem schimba sute de ani poate de acum înainte”, a precizat edilul.
Prin aceste investiții, Primăria Baia Mare își reafirmă angajamentul de a moderniza infrastructura vitală a orașului, punând pe primul loc siguranța și calitatea vieții locuitorilor.
Mesajul complet transmis de primarul Ioan Doru Dăncuș:
„Am auzit foarte multe voci, foarte mulți specialiști, care sunt nemulțumiți de lucrările care se fac, în special pe partea aceasta a rețelei de apă și apă uzată din municipiul Baia Mare. Vreau să vă arăt ce înseamnă o rețea de apă învechită, colmatată, e numa o parte. Aceste conducte, daca noi nu le-am schimba acum, prin acest program de modernizare a rețelei de apă și apă uzată, în orice moment ar putea să crape, în orice moment am putea să rămânem fără apă, fără canalizare, cu avarii majore, să nu le putem înlocui, interveni la ele, așa cum ar trebui să o facem într-un termen relativ scurt și să continuăm într-o problemă de aceasta care să persiste la nivelul municipiului așa că dragii mei, uitați ce înseamnă o lucrare nouă. Sunt lucrări ample, sunt lucrări majore, pe care le facem, chiar dacă dumneavoastră credeți că nu ar trebui să fie făcute, pentru că nu știți ce există în subteran. Știu că înseamnă disconfort dar să nu credeți că cineva face aceste lucrări doar ca să se afle în treabă. Le facem pentru că este nevoie de ele, altfel am rămâne cu aceste rețele învechite de zeci de ani și nu o să le mai putem schimba sute de ani poate de acum înainte.”

Comentarii (0)
Se incarca comentariile...