Primăria Baia Mare, Maramureș, sub conducerea primarului Ioan Doru Dăncuș, lansează cele mai ambițioase proiecte pentru creșterea calității vieții în municipiu!

Municipiul Baia Mare, Maramureș, face pași concreți către o dezvoltare urbană modernă și durabilă, iar administrația locală, condusă de primarul Ioan Doru Dăncuș, pune accentul nu doar pe infrastructură, ci pe ansamblul elementelor care definesc calitatea vieții: sănătate, siguranță, mediu, servicii sociale și cultură.
Cel de-al treilea eveniment CIVIC din acest an, dedicat temei „Comunitate”, a reunit la aceeași masă reprezentanți ai instituțiilor publice, ai structurilor de ordine și siguranță, specialiști din sănătate, cultură și mediu, Direcția de Asistență Socială, operatori de servicii și membri ai societății civile. Întâlnirea a fost coordonată de Primăria Baia Mare și de primarul Ioan Doru Dăncuș, care a subliniat importanța dialogului și a colaborării pentru dezvoltarea orașului.
Proiecte majore în derulare și în pregătire.
În prima parte a evenimentului, echipa Primăriei Baia Mare a prezentat proiectele aflate deja în lucru sau în fază de pregătire. Printre acestea se numără:
-
Construirea incineratorului de deșeuri biodegradabile și dezvoltarea unui sistem modern de management al deșeurilor, prin centre de colectare cu aport voluntar, un centru integrat pentru Aglomerarea Urbană Baia Mare și o rețea de insule ecologice digitale;
Înființarea Parcului Fotovoltaic Baia Mare și implementarea programului Smart Lighting pentru modernizarea iluminatului public;
Proiecte de digitalizare în sănătate și extinderea ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea”;
Monitorizarea și eficientizarea consumului energetic în școli;
Proiectul PARCAT pentru gestionarea inteligentă a parcărilor;
Măsuri pentru creșterea siguranței publice;
Investiții de aproximativ 100 de milioane de lei derulate prin Direcția de Asistență Socială;
Proiecte culturale derulate de Teatrul Municipal și evenimentele pregătite de Colonia Pictorilor în anul aniversar 130.
Zone de agrement și proiecte cu impact urban.
Administrația locală pregătește, de asemenea, o serie de investiții menite să transforme spațiile publice și să ofere băimărenilor mai multe oportunități de recreere:
-
Extinderea Parcului Regina Maria și realizarea unui parc de aventură;
-
Amenajarea unui traseu de promenadă de-a lungul râului Săsar;
-
Crearea unei păduri-parc în zona Lacului Bodi;
-
Reabilitarea zonei Monumentului Ostașului Român;
-
Dezvoltarea unor centre civice zonale în cartierele Ferneziu, Vasile Alecsandri și Valea Borcutului.
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte anunțate de primarul Ioan Doru Dăncuș este transformarea râului Săsar într-un curs navigabil, pe anumite tronsoane. Municipalitatea se află în discuții cu experți ai Apelor Române pentru identificarea soluțiilor tehnice necesare, iar proiectul ar putea ajunge în faza de studiu de fezabilitate prin proiectul internațional TIMBERHAUS, cu o reducere estimată de aproximativ 30% a costurilor investiției. Proiectarea ar putea fi realizată de o echipă internațională de arhitecți londonezi.
Investiții dedicate cartierelor.
Primăria Baia Mare își propune să trateze fiecare cartier cu aceeași seriozitate. În Ferneziu, Firiza și Valea Borcutului sunt avute în vedere centre medicale de cartier, terenuri de sport, locuri de joacă, introducerea Lacului Bodi în circuitul turistic și realizarea Parcului de Rulote & Camping Baraj Firiza, cu facilități complete pentru agrement.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune deschisă de întrebări și răspunsuri, în care au fost discutate probleme punctuale și soluții concrete. Primarul Ioan Doru Dăncuș a reiterat faptul că toate proiectele prezentate au un obiectiv comun: creșterea calității vieții pentru băimăreni.
Seria întâlnirilor CIVIC 2026 continuă:
-
17 februarie – CIVIC Educație
-
18 februarie – CIVIC Viitor
Prin aceste inițiative, Primăria Baia Mare își reafirmă angajamentul pentru o administrație deschisă, orientată spre comunitate și spre construirea unui oraș modern, adaptat nevoilor prezentului și viitorului.
Mesajul transmis de primarul Ioan Doru Dăncuș:
„Baia Mare are nevoie de o infrastructură modernă, de o strategie de dezvoltare urbană durabilă și cred că putem fi cu toții de acord cu faptul că facem pași importanți în această direcție, cu rezultate vizibile. Dar calitatea vieții într-un oraș nu se măsoară doar în ceea ce poate oferi în materie de infrastructură, ci și în sănătate, siguranță, mediu, servicii sociale, cultură și programe care să răspundă nevoilor comunității și să îmbunătățească viața de zi cu zi a cetățenilor.Al treilea eveniment CIVIC din acest an și, poate, cel mai complex din punct de vedere al temelor abordate, a fost despre COMUNITATE. Am adus astăzi la aceeași masă reprezentanți ai instituțiilor publice, ai structurilor de ordine și siguranță, din domeniul sănătății, ai mediului cultural, ai Direcției de Asistență Socială, ai operatorilor de servicii și, nu în ultimul rând, ai societății civile. Printre cele mai importante teme dezbătute s-au numărat siguranța publică, programele sociale, proiectele culturale pe care le avem în vedere, digitalizarea în sistemul medical și probleme de mediu precum gestionarea deșeurilor și energia regenerabilă.În prima parte a întâlnirii, colegii mei din primărie au prezentat o parte dintre proiectele pe care le avem deja în lucru sau în pregătire.Așa cum am procedat la fiecare dintre întâlnirile CIVIC, în partea a doua a evenimentului am prezentat direcțiile majore pe care le pregătim pentru următorii ani în ceea ce privește calitatea vieții în Baia Mare, mai precis o serie de proiecte și programe prin care ne propunem să creștem nivelul de confort urban, să dezvoltăm zonele de agrement existente și să amenajăm altele noi, să modernizăm serviciile publice și să oferim comunității mai multe oportunități de recreere.Unul dintre cele mai ambițioase proiecte, însă, este cel de transformare a râului Săsar într-un curs navigabil. O idee care știu că a stârnit zâmbete printre unii, dar pe care sunt hotărât să o aducem la realitate. Suntem deja în discuții cu experți din cadrul Apelor Române, care ne sprijină în acest demers și alături de care vom găsi soluții tehnice pentru a realiza acest proiect. Pentru moment, avem în plan realizarea a două zone navigabile: între Podul Viilor și Podul Industriei, respectiv între Podul Culturii și Podul Unirii. Proiectul poate fi dus până în faza de Studiu de Fezabilitate prin proiectul internațional TIMBERHAUS, derulat de municipiul nostru, cu o economie pe care o estimăm la -30% din costurile totale ale investiției. De asemenea, din discuțiile pe care le avem, proiectul tehnic poate fi realizat de o echipă internațională de arhitecți londonezi de renume.Am prezentat mai apoi câteva dintre investițiile pe care le pregătim în Ferneziu, Firiza și Valea Borcutului. Am promis că vom trata fiecare cartier cu aceeași seriozitate, iar asta implică să găsim soluții pentru nevoile urgente ale cetățenilor care locuiesc în aceste zone, precum realizarea unor centre medicale de cartier. Ne gândim, însă, și la proiecte care să ofere cetățenilor de aici opțiuni de petrecere a timpului liber.La final am avut, ca de fiecare dată, o sesiune deschisă de întrebări și răspunsuri unde s-au ridicat probleme punctuale, s-au făcut propuneri și s-au discutat soluții concrete. Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns și astăzi invitației noastre de a se implica în povestea pe care o scriem pentru și despre Baia Mare. Toate subiectele discutate astăzi, oricât de diferite ar fi între ele, au un numitor comun și anume grija pentru băimăreni și dorința noastră de a crește calitatea vieții în orașul pe care îl numim acasă.”
































Comentarii (0)
Se incarca comentariile...