Radio Someș
Anunțuri publice
General

Primăria Cluj-Napoca și Inspectoratul Școlar Cluj, colaborare strânsă pentru un început de an școlar modern și sigur!

·
Primăria Cluj-Napoca și Inspectoratul Școlar Cluj, colaborare strânsă pentru un început de an școlar modern și sigur!

Înaintea începerii noului an școlar, Primăria Cluj-Napoca, condusă de primarul Emil Boc, a organizat marți, 2 septembrie, o întâlnire importantă cu directorii unităților de învățământ preuniversitar și preșcolar, alături de doamna Inspector General Școlar, Marinela Marc.

Discuțiile au vizat pregătirile pentru un an școlar sigur, modern și accesibil tuturor elevilor din municipiu.

Primarul Emil Boc a subliniat angajamentul administrației locale de a asigura toate condițiile necesare pentru un act educațional de calitate, care să răspundă nevoilor comunității.

Pe agenda întâlnirii s-au aflat teme esențiale precum:
  • Stadiul lucrărilor de reparații și modernizare a școlilor, inclusiv proiectele finanțate prin PNRR, care trebuie finalizate până la începutul anului școlar.

  • Continuarea asigurării transportului școlar prin autobuze gratuite, precum și abonamente gratuite pentru toți elevii clujeni.

  • Organizarea transportului pentru elevii a căror școli sunt în proces de reabilitare, pentru a nu afecta accesul lor la educație.

  • Menținerea curților școlilor deschise pentru activități sportive și recreative, chiar și în afara orelor de curs.

  • Arborarea drapelelor României și Uniunii Europene la toate unitățile de învățământ, simbol al apartenenței noastre europene.

  • Implementarea sistemelor de securitate, inclusiv butoanele de panică pentru protecția elevilor și a personalului.

  • Asigurarea finanțării complementare pentru mobilier, echipamente și încălzire, pentru confortul elevilor.

  • Creșterea siguranței în zonele din jurul școlilor, prin măsuri adaptate la specificul fiecărei unități de învățământ.

  • Doamna Inspector General Marinela Marc a mulțumit administrației locale pentru sprijinul constant și pentru modul profesionist în care este coordonat sistemul educațional din Cluj-Napoca, iar directorii au primit răspunsuri la toate întrebările și solicitările adresate.

    Primăria Cluj-Napoca, prin eforturile primarului Emil Boc și ale echipei sale, confirmă încă o dată că educația este o prioritate majoră, iar acest nou început de an școlar va fi unul bine organizat, sigur și benefic pentru toți elevii.

    „Am răspuns întrebărilor și cererilor directorilor. Mulțumesc dnei inspector general Marinela Marc pentru modul în care coordonează ecosistemul educațional de la Cluj, asigurând educație de calitate, cu rezultate pe măsură.
    Mulțumesc tuturor directorilor pentru modul în care se implică în bunul mers al învățământului la Cluj-Napoca. Le doresc tuturor un an școlar bun, cu rezultate pe măsură!”, a declarat primarul Emil Boc.
    Ar putea fi o imagine cu studiu şi mulţime
    Ar putea fi o imagine cu 2 persoane
    Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi persoane studiind
    Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi redacţie
    Ar putea fi o imagine cu 7 persoane şi persoane studiind
    Ar putea fi o imagine cu 5 persoane şi persoane studiind
    Ar putea fi o imagine cu 7 persoane şi persoane studiind
    Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi persoane studiind

    Categorii

    Comentarii (0)

    Comentariile sunt moderate înainte de publicare.

    Se incarca comentariile...

    RS
    LIVE
    Radio Someș LIVE