Primăria Panticeu, Cluj, aduce din nou tradiția la viață: „Târgul Vechi de la Dârlău” va avea loc sâmbătă, 30 august, cu folclor, concursuri și voie bună!

Primăria și Consiliul Local Panticeu, județul Cluj, îi invită pe localnici și pe toți cei care iubesc tradiția și folclorul autentic la „Târgul Vechi de la Dârlău”, eveniment care va avea loc sâmbătă, 30 august 2025.
Sărbătoarea, care are o lungă tradiție în zonă, va aduce pe scena din Panticeu artiști consacrați, ansambluri folclorice de renume, tineri interpreți talentați și momente spectaculoase pentru întreaga comunitate.
Programul zilei.
-
Ora 10:00 – Concurs de îndemânare (probe: tăiat cu drujba, ridicare de greutăți, tracțiune cu buștean), cu premii în valoare de 3.000 lei.
-
Ora 12:00 – Prezentare de cai.
Ora 14:00 – Regal folcloric, urmat de discotecă în aer liber cu muzică asigurată de Dj Timi.
Artiști și ansambluri folclorice.
Pe scenă vor urca Mihaela Grindean, Bogdan Găbudean cu formația, Nicolae Turcu, Ioana Tomoș, Adania Abrudan, Raluca Revnic, Catinca Crișan, alături de un grup de tineri interpreți: Trombițaș Medeea, Alexandra Luchian, Rezmiveș Flaviu, Teodora Nan, Diana Moga, Potor Daria, Irina Popa și Bolboacă Patricia.
Spectacolul folcloric va reuni ansambluri de prestigiu: „Moștenirea”, „Crăișorul”, „Jucăușii din Frata”, „Junii cetății Dăbâca”, „Vatra Gârbăului”, „Muguri de Aghireșu”, „Trandafirul de Căian” și „Zestrea Popești”.
O tradiție pe care Primăria o păstrează vie.
Prin acest eveniment, Primăria Panticeu își propune să păstreze vie tradiția Târgului Vechi de la Dârlău, să ofere comunității locale prilejul de a se bucura de muzică, dans și concursuri, dar și să promoveze folclorul autentic și tinerii artiști.
„Umbra deasă de la Darja,ne aduce aduce înapoi!Tradiția târgului vechi merge mai departe!Va așteptăm cu mare drag”, a transmis primarul Răzvan Butuza.
„Târgul Vechi de la Dârlău” este mai mult decât un simplu eveniment, este o sărbătoare a comunității, a identității locale și a bucuriei de a fi împreună.
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...