Primăria Sărmașu, județul Mureș, pregătește două zile de sărbătoare pentru comunitate: Zilele Sărmășene 2026 aduc muzică, tradiții și artiști îndrăgiți!

Orașul Sărmașu, județul Mureș, se pregătește pentru una dintre cele mai importante sărbători ale comunității. În perioada 29–30 august 2026, va avea loc cea de-a XXIV-a ediție a „Zilelor Sărmășene – Festivalul de Cântece și Jocuri Populare de pe Câmpie”, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Sărmașu, în colaborare cu Asociația Culturală „Dor Sărmașan”.
Festivalul păstrează însă și componenta sa tradițională. Pe scenă vor urca formații de dansuri populare din zona Câmpiei Transilvaniei și din județele Mureș și Bistrița-Năsăud, printre acestea numărându-se „Dor de pe Câmpie” – Silivașu, „Bujorii Zaului” – Zau de Câmpie, „Ardealul Luduș” și „Plaiuri Bogățene” – Bogata, precum și formații de dansuri tradiționale rome.
Un loc important în cadrul sărbătorii îl ocupă oamenii comunității. Organizatorii vor premia elevii care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională, Bacalaureat, olimpiade și concursuri școlare, dar și profesorii care i-au sprijinit. Vor fi omagiate, de asemenea, familiile care sărbătoresc 25, 50 sau 60 de ani de căsnicie, precum și copiii și tinerii care promovează numele orașului prin muzică, dans, artă și alte activități culturale.
Pentru administrația locală, Zilele Sărmășene reprezintă mai mult decât un festival de muzică. Primarul Valer Botezan subliniază că adevărata bogăție a orașului este reprezentată de oamenii care îl iubesc, îl construiesc și îi duc numele mai departe. Evenimentul devine astfel o ocazie de a reuni comunitatea și de a pune în valoare atât performanța, cât și tradițiile locale.
Prin ediția din 2026, Zilele Sărmășene continuă să lege generațiile și să păstreze vie identitatea culturală a orașului. Muzica ușoară, folclorul, dansul popular și recunoașterea oamenilor de valoare se vor întâlni, la sfârșitul lunii august, într-o sărbătoare dedicată întregii comunități.
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...