Primăria Turda, Cluj, își protejează locuitorii: a fost instalată o stație mobilă de monitorizare a calității aerului!

Municipiul Turda, Cluj, face un pas important în protejarea sănătății locuitorilor săi prin instalarea unei stații automate mobile de monitorizare a calității aerului, amplasată în curtea Primăriei. Stația face parte din rețeaua națională RNMCA și este dotată cu tehnologie de ultimă generație, care permite măsurători continue, precise și în timp real.
Stația funcționează 24/7 și monitorizează parametri esențiali precum pulberile în suspensie, oxizii de azot și dioxidul de sulf, oferind o imagine clară asupra nivelului de poluare din zona urbană.
Acest proiect este susținut de Primăria Turda și inițiat de Direcția Județeană de Mediu Cluj. Proiectul are ca scop creșterea transparenței și informarea corectă a cetățenilor.
Rezultatele monitorizării vor putea fi consultate public pe platforma oficială RNMCA, contribuind astfel la un mediu mai curat și la o calitate a vieții îmbunătățită pentru comunitatea turdeană.
„Turda monitorizează calitatea aerului.A fost amplasată în curtea primăriei o stație automată mobilă de monitorizare a calității aerului, parte din rețeaua națională RNMCA.Ce înseamnă acest lucru pentru tine?Aflăm în timp real cât de curat e aerul pe care îl respirămStația este dotată cu tehnologie de ultimă generație, funcționează 24/7 și oferă măsurători exacte privind pulberile în suspensie, oxizii de azot, dioxidul de sulf și alți indicatori esențiali.Monitorizarea se face pe o perioadă determinată, iar rezultatele vor putea fi consultate public, pe platforma oficială RNMCA.Proiectul face parte din campania inițiată de Direcția Județeană de Mediu Cluj, care vizează instalarea de stații automate de monitorizare a calității aerului (din rețeaua RNMCA) în toate municipiile din județul Cluj care nu beneficiază încă de acest sistem”, se arată pe pagina primăriei Turda.







Comentarii (0)
Se incarca comentariile...