Primarul comunei Maieru, județul Bistrița-Năsăud, Vasile Borș, cântec emoționant din Poiana cu narcise, Munții Rodnei, pentru românii de pretutindeni!

Primarul comunei Maieru, județul Bistrița-Năsăud, Vasile Borș, și-a exprimat iubirea și respectul față de România și de poporul român într-o postare publicată pe o rețea de socializare, în care edilul se afla în Poiana cu narcise din Munții Rodnei și cânta câteva versuri pentru casa noastră România și pentru românii aflați în străinătate.
România se află în plină campanie electorală și în 18 mai va avea loc turul II al alegerilor prezidențiale în urmă căruia țara își va desemna un nou președinte. Poporul român rămâne unit, dragostea și admirația pentru țara noastră, precum și speranța unui viitor armonios, este motorul unui stat puternic. Acesta este și cazul primarului Vasile Borș, din comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud, care și-a exprimat admirația, aprecierea și iubirea pentru țara noastră România și pentru neamul românesc.Edilul a recitat câteva versuri în paradisul narciselor din Munții Rodnei, destinate uniunii românilor într-un singur cuget, atât cei aflați în țară, precum și cei din diaspora, toți uniți alcătuim poporul român.
„Acasă îi România, acasă îi tricolorul, a noastră este țara și noi suntem poporul. Acasă îi România, pădurea și izvorul. A noastră este țara și noi suntem poporul. Și e despre tine, dulce Românie, dulce plai cu pământ rupt din rai”, sunt versurile cântate de edil în peisajul mirific al narciselor. Primarul comunei Maieru a avut câteva versuri și pentru românii aflați în străinătate, „Acolo este țara mea și neamul meu cel românesc, acolo eu să mor aș vrea, acolo vreau eu să trăiesc.” Uniți cu toți români într-un singur cuget a încheiat primarul Vasile Borș. Uniți sub tricolor rămânem noi, toți românii, care alcătuim această țară frumoasă, cu o istorie și o cultură bogată, care rămâne un reper al folclorului și al unui popor unit. Îi mulțumim primarului Vasile Borș pentru acest moment de respect și admirație față de România și pentru că ne-a făcut să retrăim emoția de a fi român.
Comentarii (0)
Se incarca comentariile...