Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, întâlnire cu directorii unităților de învățământ privind deschiderea bazelor sportive exterioare ale școlilor și liceelor pentru copiii și tinerii din oraș!

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a avut parte de o întâlnire constructivă cu directorii unităților de învățământ din Bistrița, în cadrul căreia s-a discutat despre deschiderea bazelor sportive exterioare ale școlilor și liceelor pentru copiii și tinerii din oraș.
La momentul actual, orașul Bistrița nu dispune de locuri de joacă sau spații de recreere destinate copiilor cu vârste de peste 7 ani. Administrația locală a municipiului consideră că terenurile de sport ale școlilor pot deveni un spațiu sigur și organizat destinat recreeri și a petrecerii timpului liber al copiilor. Această soluție este una provizorie și o soluție imediată a acestei situații, primăria lucrând deja la noi proiecte de dezvoltare a zonelor de recreere și mișcare pentru tineri, în toate cartierele din oraș.„Împreună pentru copiii și tinerii Bistriței!
Am avut o întâlnire constructivă cu directorii unităților de învățământ din Bistrița, în care am discutat despre deschiderea bazelor sportive exterioare ale școlilor și liceelor pentru copiii și tinerii din oraș.
Este o măsură necesară și firească. În prezent, nu există suficiente locuri de joacă sau spații de recreere pentru categoriile de vârstă peste 7 ani. Terenurile de sport ale școlilor pot deveni un loc sigur și organizat pentru timpul liber al copiilor noștri, o alternativă sănătoasă la petrecerea timpului în spații nesigure sau neadecvate.
Ne dorim un acces echitabil și unitar, motiv pentru care vom stabili un regulament clar ce prevede orarul de funcționare, condițiile de utilizare și regulile de comportament.
Aceasta este doar o soluție imediată, în timp ce lucrăm deja la noi proiecte de dezvoltare a zonelor de recreere și mișcare pentru tineri, în toate cartierele orașului”, a declarat primarul Gabriel Lazany.

Comentarii (0)
Se incarca comentariile...