Primarul orașului Baia Sprie: am pus bazele unui nou parc tematic, probabil unicul de acest fel din țară, denumit Parcul Minelor!

Proiectul „Parcul Minelor” a luat ființă în anul 2024 la inițiativa Asociației Mineritului Maramureșean și a fost finanțat de Consiliul Județean Maramureș și Primăria și Consiliul Local Baia Sprie. Înțelegând necesitatea înființării unui astfel de parc tematic deosebit, proiectului s-au mai alăturat specialiștii din Clubul de Speologie Montana, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș.
Parcul Minelor se găsește pe versantul sudic al Dealului Minei din Baia Sprie și este cunoscut din perioada medievală pentru zăcămintele sale bogate în aur, argint și alte metale neferoase. Obiectivul principal al înființării acestui parc tematic a fost identificarea şi valorificarea patrimoniului generat de activităţile subterane. Astfel, proiectul și-a propus crearea unor circuite turistice tematice cu caracter geo-minier pe Dealul Minei, pe poteci amenajate și marcate corespunzător. Alături de elementele deja cunoscute precum Lacul Albastru și Crăpătura Zorilor, în Parcul Minelor mai pot fi admirate/vizitate şi alte obiective de interes istoric, ştiinţific şi cultural, cum ar fi: galerii private din ultimii 300 de ani, halde cu material extras în diferite perioade istorice, lucrări de suprafață și puțuri miniere, abataje vechi, multiple aflorimente, forme de eroziune specifice şi spectaculoase puncte de belvedere.„Sunt bucuros să vă anunț că Baia Sprie este de azi mai bogată din punct de vedere turistic.
Având sprijinul Consiliului Județean Maramureș, Primăria și Consiliul Local Baia Sprie alături de Asociația Mineritului Maramureșean și Clubul de Speologie Montana am pus bazele unui nou parc tematic (probabil unicul de acest fel din țară) denumit Parcul Minelor.
Prin eforturile noastre, 80 de hectare de pădure de pe Dealul Minei au fost declarate Pădure Parc.
Următorul pas a fost amenajarea unor poteci marcate, cu tematică minieră care completează perfect o simplă excursie la Lacul Albastru.
Cei interesați vor putea găsi informații utile legate de obiectivele turistice cu caracter minier, de traseele tematice propuse spre explorare, precum și un formular de contact prin care se vor putea solicita ture ghidate cu ghid specializat în galeriile miniere”, a declarat primarul orașului Baia Sprie, Bîrda Sebastian Alin.
Prin acest proiect, Parcul Minelor poate deveni, nu doar o atracție turistică, dar și un spațiu de interes academic și cercetare științifică de interes național.


Comentarii (0)
Se incarca comentariile...